Nimic nu a reuşit să fractureze şi să învrăjbească mai mult societatea româneasca decât decizia Parlamentului, girată de Curtea Constituţională, de a legifera astăzi, în anul 2013, la nivelul de dezvoltare şi civilizaţie europeană de la acest moment, uciderea în masa a unei intregi populaţii canine,

ca şi pedeapsă colectivă şi soluţie finală pentru rezolvarea unei probleme, de altfel extrem de evidente, însă cu soluţii contemporane şi nu primitive, demne cel mult de Evul Mediu întunecat.

S-a creat o falie extrem de adanca in societatea romaneasca, intre jumatatea de populatie iubitoare de animale si cealalta jumatate, neiubitoare de animale, adepta solutiei finale pentru rezolvarea unei probleme majore, cu care societatea se confrunta. Populatia este impartita, iar ura dintre cele doua jumatati este infioratoare. Insa in afara de acest sentiment de ura reciproca, de care cred ca Romania nu avea nevoie in acest moment al dezvoltarii ei, pe un fond de criza globala parca fara de sfarsit, conlucrarea si solidaritatea fiind mai degraba dimensiunile definitorii necesare, s-a intamplat un lucru extrem de regretabil, care afecteaza jumatatea de populatie iubitoare de animale, iubitoare de oameni. Este un adevar care nu mai are nevoie de a fi dovedit, cel care iubeste animalele, iubeste si oamenii, cel care nu iubeste animalele, nu iubeste nici oamenii, acestia din urma sunt cei care de altfel fac cel mai mult rau oamenilor, societatii, natiunii, tarii in general, lucru care nu mai trebuie cred dovedit, “quod erat demonstrandum”.

Daca ar fi sa facem un portret robot al celui care nu iubeste animalele si deci nici oamenii, am putea spune ca este malefic, irational, cinic, conflictual, pe intreaga perioada a vietii a facut numai rau si tot putregaiul si puroiul acestei rautati il indreapta, frustrat fiind de multe neimpliniri, in special personale, care mai g