Caloriferele celor 27 000 de apartamente din Drobeta Turnu Severin racordate la sistemul centralizat de încălzire ar putea rămâne reci în iarna 2013 -2014 în condiţiile în care la momentul actual Romag Termo nu are stocuri de cărbune pentru asigurarea agentului termic. Furnizarea cărbunelui către RAAN a început marţi, dar cantităţile sunt foarte mici, pentru agentul termic fiind nevoie de 250 000 de tone de cărbune.
Alexandru Tănase, liderul Sindicatului de la Termocentrala Halânga, sucursală a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin, a declarat că s-a reluat de marţi furnizarea de cărbune de la Mina Husnicioara, dar cantitatea care se livrează este mult prea mică şi nu asigură stocul minim necesar pentru încălzirea peste iarnă a apartamentelor din municipiu racordate la sistemul centralizat. “Până ieri (n.r. marţi) a fost o situaţie dramatică, putem spune, greul încă nu a trecut. Cert este că de ieri s-a reluat aprovizionarea cu cărbune a Termocentralei de la Mina Husnicioara. S-au transportat în jur de 5500 de tone” , a declarat Alexandru Tănase.
Cărbunele este insuficient
Cărbunele furnizat de la Mina Husnicioara este insuficient pentru asigurarea căldurii în Drobeta Turnu Severin. Ca să asigure agent termic în condiţii normale, zilnic pe poarta Romag Termo ar trebui să intre 12 – 13 mii de tone de cărbune, dar deocamdată situaţia este blocată şi nu sunt surse. ”Avem în plan să alimentăm 8800 de tone zilnic de la Husnicioara şi restul, până la 12 – 13 mii ar trebui să ne vină de la Motru. La Motru sunt din nou probleme, astăzi va avea loc o discuţie între conducerea CE Oltenia şi administratorul nostru judiciar. Sperăm să deblocheze situaţia şi de acolo, cât şi cu CFR – ul. Pentru a avea o siguranţă de furnizare pe timpul iernii, ştiţi că s-a anunţat o iarnă destul de grea, ne-ar trebui un stoc de siguranţă de minim 2