Creaţie a geniului grec, filosofia s-a nãscut pe la sfârşitul secolului al VII-lea a.Hr., marcã a unei culturi în mare mãsurã raţionalã, ştiinţificã şi mai variatã decât culturile religioase şi tehnice orientale. Cele dintâi preocupãri filosofice apar în coloniile ioniene, care beneficiau de libertate politicã, avânt economic, impuls oriental şi deschidere mentalã, ceea ce a permis o dezvoltare organicã a filosofiei, realizatã prin fixarea concepţiilor odatã cu Tales, unificarea reflecţiilor prin spiritul critic ale lui Platon şi Aristotel şi aplicarea concepţiilor pentru întemeierea vieţii morale.
Primii filosofi greci (Tales, Anaximandru, Anaxagora) înfloresc aşadar în colonia ionianã a Miletului, care se îndepãrteazã de la gândirea mitologicã şi sunt preocupaţi de universul material (lucrãrile rãmase au titlul ‘peri physeos’-despre naturã), care rãmâne însã însufleţit, de aceea concepţia lor a fost botezatã hylozoism (hyle=materie, zoe=viaţã). Pentru ei totul se aflã în continuã transformare, dar existã un principiu/substanţã care constituie baza cosmologicã, principiu a cãrui determinare constituie un motiv perpetuu al reflecţiilor filosofice din toate timpurile. Pentru Tales de pildã, cauza tuturor lucrurilor este apa (hydor) primordialã cu forţã creatoare, care se înfãţişeazã ca lucrul cel mai mobil, capabilã de transformare calitativã. Anaximandru merge puţin mai departe decât Tales pentru cã nu mai determinã calitativ natura substratului unic al universului, ci îl considerã un principiu infinit în care totul preexistã (apeiron). Acest nedeterminat este o materie subtilã care se manifestã în diversitatea lumii vizibile. Pe scurt, gândirea milezianã se reduce la douã caracteristici: monism (existã un singur principiu al lumii) şi hilozoism (acest principiu este însufleţit de o putere divinã şi creatoare).
Pe aceeaşi linie de gândire se înscri
