Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siguranţa comunitară, pe primul plan

Publicat in Impact in Gorj, vineri 4 octombrie 2013 ·

Asociaţia Vasiliada filiala Târgu-Jiu a găzduit zilele trecute, în cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, masa rotundă cu tema „Optimizarea parteneriatului instituţional şi parteneriatului public privat în vederea creşterii siguranţei comunitare şi prevenirii victimizării minorilor”, acţiune care a avut loc în urma parteneriatului încheiat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj. Acest eveniment a avut drept scop abordarea interinstituţíonală în sistem integrat şi cu impact regional a problemelor delicvenţei juvenile şi victimizării minorilor. Acest eveniment a fost organizat de IPJ Gorj – Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Psihopedagogică, Direcţia pentru Sănătate Publică Gorj, Crucea Roşie, filiala Gorj, Asociaţia „Inimi de Gorjeni”, Asociaţia Tinerii luptă împotriva Viciilor mileniului III, Asociaţia Vasiliada- Filiala Târgu-Jiu şi Organizaţia Naţională Cercetaşii României „Scout Society” – Filiala Gorj, evenimentul reunind reprezentanţi ai tuturor instituţiilor partenere. În încheiere, beneficiarii Centrului pentru Copii „Sfântul Vasile cel Mare” din Târgu-Jiu au realizat o expoziţie de pictură cu tema „Dreptul de a fi copil”. Săptămâna dedicată prevenirii criminalităţii va continua şi cu alte evenimente, precum competiţii sportive, spectacole, concurs de desene, concurs de biciclete, iar acestea se încheia vineri, o dată cu marşul pe tema „Siguranţă pentru toţi. Toţi pentru siguranţă!”.

Asociaţia Vasiliada filiala Târgu-Jiu a găzduit zilele trecute, în cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, masa rotundă cu tema „Optimizarea parteneriatului instituţional şi parteneriatului public privat în vederea creşterii siguran

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum o ora
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

Trei muncitori îngropați de vii. Unul dintre ei a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat

Ziare.com acum o ora
Un mal de pământ s-a surpat peste 3 muncitori, la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu, din Galați. Conform ISU Galați, pompierii au fost alertați prin Dispeceratul 112 despre surparea unui mal de pământ în localitatea Tudor Vladimirescu, la i

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 2 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Netanyahu a desfiinţat cabinetul de război al guvernului

News.ro acum 23 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dizolvat cabinetul de război format din şase membri, a declarat luni un oficial israelian, o măsură aşteptată, care a venit după plecarea din guvern a fostului general de centru Benny Gantz, relatează Reuters

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Răspunsul Jandarmeriei pentru Clotilde Armand, care acuză că Jandarmeria distruge voturi

Mediafax acum 3 ore
„Încă o dată, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei nu gestionează, sub nicio formă, materiale electorale”, precizează Jandarmeria. „Totodată, unitatea noastră, prin atribuţiile specifice şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 33 din 2007 (

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi de la BES Sectorul 1 /Ce face acest guvern, un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept/ Precizările Jandarmeriei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°