Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mexic: Peste 45 de persoane au fost rănite în confruntările dintre manifestanţi şi poliţie

Publicat in Bursa, joi 3 octombrie 2013 ·

Confruntările între grupuri de manifestanţi şi poliţie au provocat, în Mexic, rănirea a cel puţin 50 de persoane, miercuri după-amiază, la încheierea unui marş la care au participat câteva mii de persoane, la comemorarea a 45 ani de la uciderea studenţilor în 1968.

Potrivit Crucii Roşii, "47 de persoane au primit îngrijiri (la faţa locului), iar alte trei au fost transferate la spital", dar niciuna dintre ele nu este în stare gravă, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt.

Hector Serrano, responsabil de securitate în municipalitatea Mexico, a declarat pe contul său de Twitter că cel puţin 20 de poliţişti au fost răniţi, în timp ce 20 de persoane au fost arestate, fiind "suspectate de acte de violenţă".

Potrivit unei grupări pentru apărarea libertăţii presei Articolul 19, cel puţin şapte jurnalişti au fost răniţi de poliţişti şi doi au fost arestaţi în timp ce transmiteau de la evenimente.

Confruntările au început după ce un grup de manifestanţi a aruncat cu pietre şi cocteiluri Molotov în poliţie, care a răspuns cu gaze lacrimogene.

Serrano a declarat pentru postul de radio Formula că manifestanţii au defilat paşnic, "dar că au fost circa 200-250 de anarhişti care au atacat poliţia".

Ciocnirile au avut loc după ce mii de manifestanţi au părăsit Piaţa celor Trei Culturi, din cartierul Tlatelolco, unde au avut loc evenimentele din 2 octombrie 1968.

În acea zi, armata a deschis focul asupra mai multor mii de manifestanţi. Bilanţul oficial este până astăzi de 40 de morţi, dar organizaţiile civile citează cifre de până la 300 de morţi.

F.A. Confruntările între grupuri de manifestanţi şi poliţie au provocat, în Mexic, rănirea a cel puţin 50 de persoane, miercuri după-amiază, la încheierea unui marş la care au participat câteva mii de persoane, la comemorarea a 45 ani de la uciderea studenţilor în 1968.

Potrivit Cruc

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 52 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 40 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 33 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 59 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 33 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 45 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°