Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săgeata, înapoi acasă, cu vicecampioana

Publicat in Romania Libera, joi 3 octombrie 2013 ·

Echipa lui Tibor Selymes debutează împotriva formaţiei Pandurii Târgu Jiu şi are opt partide din care ar trebui să iasă „şifonată”, numai că nimeni din club nu-şi ascunde optimismul legat de finalul de campionat.

Adversar greu şi un nou test

Antrenorul năvodărenilor a catalogat partida cu Pandurii drept un test extrem d eimportant pentru echipă, dar şi un meci în care echipa sa poate fi avantajată de oboseala acumulată de adversari în Liga Europa. „Va fi un meci greu pentru că avem în faţă un adversar valoros, care dispune de un lot numeros, şi care ne poate pune mari probleme. Pentru noi va fi un test extrem d eimportant pentru că trebuie să vedem la ce nivel suntem. Am jucat bine cu echipele mici şi acum vin meciurile cu echipe mari, iar ăsta este un moment cheie al turului. Ştiu că adversarii iau gol foarte uşor, aşa că ne propunem mai întâi să nu primim gol, pentru că este posibil să avem un mic avantaj datorită deplasării lor în Portugalia. Vor avea un meci dificil acolo şi vor alerga mult, iar drumul îi va obosi şi noi putem profita”, a declarat tehnicianul.

Despre programul imediat următor tehnicianul crede că nu este aşa de negru, chiar dacă în primele cinci dispute există un singur moment de respiro, contra Concordiei Chiajna.

„Noi ne batem cu echipele mici şi ne-am descurcat minunat, dar sunt convins că putem face faţă şi contra echipelor care se bat la titlu. Ştiu că putem juca bine şi cred că putem scoate puncte din aceste cinci meciuri, chiar dacă întâlnim nişte adversari redutabili”, a punctat tehnicianul.

Mera vrea victoria

Fundaşul Ioan Mera, ultimul marcator al Săgeţii în Liga 1, este şi mai încrezător decât antrenorul său. „Întâlnim o echipă bună, care trage la campionat dar eu sper să ne organizăm bine şi să nu pierdem puncte acasă. Eu vreau să câştigăm fiecare meci şi îmi doresc şi acum un succes pentru că jucăm

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 49 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 51 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°