Marin Mălaicu-Hondrari / poet, prozator, traducător . Născut la 29 ianuarie 1971, în Sîngeorz-Băi. A publicat cărţile: Zborul femeii pe deasupra bărbatului , poeme, Cartea tuturor intenţiilor, roman, Apropierea, roman, La două zile distanţă, poeme. A susţinut mai multe lecturi în ţară şi în străinătate (Novi Sad, Veneţia, Viena, Leipzig). Poeme şi fragmente de proză apărute în reviste şi antologii din străinătate, în limbile sârbă, maghiară, franceză, spaniolă, germană, engleză, olandeză. A tradus proză şi poezie spaniolă. A scris, în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu, scenariul după romanul Apropierea.
- Domnule Marin Mălaicu-Hondrari, aţi publicat de curând la Editura Polirom volumul „Lunetistul”. Ce aduce el nou în creaţia dvs? De ce e recomandat de editură – şi de dvs – ca un „roman care renunţă la prudenţă”?
- Nu ştiu ce aduce nou, cred mai degrabă că urmează nişte obsesii, care, într-o măsură mai mică sau mai mare, se pot regăsi în Cartea tuturor intenţiilor şi în Apropierea: cum cărţile îţi pot schimba viaţa, alegerile greşite, care ne pândesc pe fiecare, importanţa unor gesturi de bunăvoinţă, iubirea care nu se uită, dorinţa de a dispărea, nu de a muri, să fim bine înţeleşi, ci de a te pune într-o situaţie limită, cum ar fi aceea de a renunţa la trecut sau de a-l distorsiona şi, în sfârşit, faptul că unui scriitor tot ceea ce nu are legătură cu scrisul i se pare o infecţie. Renunţă la prudenţă prin structura lui şi prin anumite idei despre scris.
- Lunetistul” este al treilea dvs volum de proză, după cele de poezie şi după mai multe traduceri. Sunteţi, prin urmare, prozator, poet, traducător, organizator de festivaluri, manager. În care ipostază vă simţiţi mai bine?
- Toate ipostazele au de-a face cu literatura, aşadar pot spune că în toate mă simt ba bine, ba rău; că aşa e în tenis, cum ar zice Toma Caragiu. Sigur că a
