Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărturisiri şocante ale tinerei care şi-a omorât bebeluşul, aruncându-l de viu într-un canal

Publicat in Vremea Noua, joi 3 octombrie 2013 ·

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au trimis-o ieri în judecată pe tânăra care în luna martie a acestui an şi-a aruncat bebeluşul viu într-un canal, corpul neînsufleţit al micuţului fiind găsit ulterior într-un bazin de decantare al staţiei de epurare a municipiului Fălticeni.

Aşa cum v-a informat la vremea respectivă Monitorul de Suceava, suspecta a fost identificată în persoana unei tinere în vârstă de 25 de ani, din comuna Hârtop, Simona Florentina Mărgineanu, mamă a altor patru copii minori.

Deşi iniţial a negat vehement că ea ar fi adus pe lume bebeluşul de sex feminin găsit fără suflare în staţia de epurare, în cele din urmă tânăra şi-a recunoscut faptele şi a povestit totul anchetatorilor.

Ea a fost data pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

A încercat să-i mintă pe anchetatori. Le-a spus că a născut un avorton şi l-a aruncat într-un buncăr din Burdujeni

În dimineaţa zilei de 20 martie a.c., angajaţii staţiei de epurare a apelor reziduale ale municipiului Fălticeni au descoperit cadavrul unui nou-născut de sex feminin.

În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că fetiţa s-a născut vie, iar bănuielile anchetatorilor au fost că bebeluşul a fost aruncat într-un canal, acesta fiind dus de apele reziduale până în staţia de epurare.

În urma anchetei, judiciariştii poliţiei au identificat-o pe Simona Florentina Mărginean, care în primă fază nu a recunoscut nimic.

La vremea respectivă, apăruse în presa locală un alt caz al unui avorton găsit într-un buncăr din cartierul Burdujeni.

Pentru a explica ce s-a întâmplat cu copilul pe care îl purta în pântece, tânăra din Hârtop a declarat că a născut spontan, în timp ce se afla pe raza cartierului Burdujeni, şi văzând că este vorba de un avorton l-a aruncat la gunoi.

Din ancheta poliţiştilor, varianta femeii a fo

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ronaldo Deaconu a semnat! » Mijlocașul rămâne în Superliga

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Mijlocașul Ronaldo Deaconu a fost prezentat oficial de cei de la Hermannstadt.

Edward Iordănescu, mesaj pentru suporterii naționalei: „Capătul nu este aici, vă asigur!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Selecționerul Edward Iordănescu (46 de ani) le-a transmis un mesaj public suporterilor naționalei României, în care le-a mulțumit acestora pentru susținerea de care au dat dovadă.

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 2 ore
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 3 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Nou derapaj al Tzahal. Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui vehicul militar și l-au plimbat ca pe un trofeu

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană este în centrul unui nou scandal după ce o patrulă de-a sa din Cisiordania a fost filmată în timp ce ducea un palestinian rănit într-un schimb de focuri pe capota unui vehicul militar, informează BBC. Scenele sunt cu atât mai șocan

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum 2 ore
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Şase persoane, între care doi copii, implicate într-un accident în staţiunea Mamaia

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ISU Constanţa, în accidentul rutier au fost implicate patru autoturisme. Accidentul a avut loc în staţiunea Mamaia, în dreptul hotelului Oxford. Intervin SMURD B2 Fripis, moto Fripis si 1 ambulanta SAJ. În accidentul rutier au fost implicat

Cod galben de inundaţii pe râuri din 24 de judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt sub cod galben de inundaţii râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Covasna, Vâlcea, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Vaslui, Iaşi

Cutremur la 5 dimineața, în România. Unde s-a resimțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, 23 iunie, la ora 5:34, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/27°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/33°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°