Bătrânețe haină grea, scapă-mă Doamne de ea. Proverbul se aplică în cazul sutelor de bătrâni internați în azilele din Cluj-Napoca. Ajunși fără niciun sprijin, înconjurați doar de alți bătrâni şi de îngrijitori se simt singuri și neajutorați. Iar dorul de copii și de familie nu face altceva decât să stingă încet, încet și ultima lor dorință de a mai trăi.
Elena s-a născut în Braşov, dar apoi și-a găsit de lucru la Cluj ca profesor universitar la Facultatea de Fizică. Și-a pus întreaga viață în slujba tinerilor, dar de mai bine de doi ani nici măcar cei doi copii ai ei nu o mai vizitează. Internată la un cămin pentru vârstnici, se simte uitată de lume. „Copiii mei sunt la Braşov. Mai vin pe aici într-o zi. Vin când pot”, spune femeia.
Aceeași poveste tristă o are și doamna Florea. Bătrâna deține două titluri de doctor în științe agricole, care acum nu-i mai folosesc la nimic. Copiii ei au ales să plece în Canada și să uite de cea care le-a dat viață. Acum femeia preferă să creadă că au murit, decât să spună că a fost abandonată.
„Am trei copii. Doi au murit şi mai urmează şi celălalt. Nişte copii extraordinari, aşa m-aş bucura dacă aş avea o căruţă să mă duc să-i văd”, spune doamna Florea.
În căminul de bătrâni stă şi tanti Maria, o fostă jurnalistă din București. Ea este un pic mai fericită decât colegele ei de suferinţă. S-a mutat în același oraș cu fiica ei, care o vizitează săptămânal, iar fiul îi trimite mai tot timpul pachete din străinătate.
“Mi-a murit soţul şi fata îmi spune 'mamă gândeşte-te la mine că eu nu pot să mai dorm când ştiu că eşti singură'. Aşa că am venit cu toate că eu nu am vrut. În fiecare săptămână vin. M-au întrebat dacă vreau să vină zilnic. Nu mamă, le-am spus. Uite am frigiderul acolo încărcat cu de toate”, spune tanti Maria.
Medic, îngrijitor, confident și chiar fiu le este acum doctorul Lorant Szentagotai, s
