Noul magazin are o suprafaţă de aproximativ 1.500 metri pătraţi şi este situat în cadrul centrului comercial AFI Palace Ploieşti.
"Primul nostru magazin în acest oraş a fost foarte bine primit şi am convingerea că de acelaşi succes se va bucura şi magazinul pe care îl deschidem astăzi", a declarat, într-un comunicat, Ralf Wein, country manager al H&M România.
Prima unitate H&M din Ploieşti a fost deschisă în Ploieşti Shopping City.
Până la sfârşitul anului, retailerul va deschide încă trei magazine noi în Bucureşti, dintre care unul în Iris Shopping Center din Titan, unul în mallul Promenada Floreasca şi prima unitate stradală pe Lipscani.
Tot în această toamnă H&M aduce în România şi colecţia de decoraţiuni interioare, iniţial în magazinul din Promenada, după care în cel de pe Lipscani şi în unitatea din Polus Cluj-Napoca.
De la începutul anului, H&M a mai deschis şase magazine noi.
Prin cele 10 deschideri de magazine din acest an, numărul angajaţilor H&M România va ajunge la circa 700 de persoane la sfârşitul anului, cu 100 mai multe decât în 2012.
În anul fiscal 2012, H&M şi-a dublat vânzările pe piaţa românească, la 635 milioane coroane suedeze (74 milioane euro), după deschiderea a opt magazine.
H&M a fost fondat în Suedia 1947 şi este listat la NASDAQ OMX Stockholm. H&M are peste 2.900 de magazine pe 47 de pieţe, inclusiv unităţi deschise în sistem de franciză.
Noul magazin are o suprafaţă de aproximativ 1.500 metri pătraţi şi este situat în cadrul centrului comercial AFI Palace Ploieşti.
"Primul nostru magazin în acest oraş a fost foarte bine primit şi am convingerea că de acelaşi succes se va bucura şi magazinul pe care îl deschidem astăzi", a declarat, într-un comunicat, Ralf Wein, country manager al H&M România.
Prima unitate H&M din Ploieşti a fost deschisă în Ploieşti Shopping City. @