Rusia a anunţat, joi, că şi-a evacuat ambasada de la Tripoli, după ce autorităţile libiene i-au semnalat că nu pot să garanteze securitatea personalului său, în contextul atacului care a avut loc cu o zi înainte, relatează AFP.
"Ţinând cont de situaţia creată, s-a luat decizia de a-i evacua imediat, via Tunisia, pe toţi angajaţii reprezentanţei noastre diplomatice (în Libia) şi familiile lor", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici.
"Ministrul libian de Externe, Mohamed Abdelaziz, care s-a deplasat la ambasadă, l-a anunţat pe ambasadorul Rusiei că partea libiană nu este în măsură în acest stadiu să-i garanteze protecţia şi securitatea ambasadei şi a recomandat angajaţilor săi să plece", a adăugat purtătorul de cuvânt, citat într-un comunicat.
"În cursul zilei de 3 octombrie, toţi angajaţii ambasadei Rusiei şi membrii familiilor lor au trecut nevătămaţi frontiera tunisiană. Întoarcerea lor la Moscova, cu un zbor special, este prevăzută la 4 octombrie", a precizat Lukaşevici.
Zeci de manifestanţi au încercat miercuri seara să ia cu asalt ambasada Rusiei de la Tripoli după zvonuri privind asasinarea în capitala libiană a unui ofiţer al armatei de către o femeie rusă. Manifestanţii au dat foc unui vehicul şi au provocat pagube materiale, după care au fost dispersaţi.
Rusia a anunţat, joi, că şi-a evacuat ambasada de la Tripoli, după ce autorităţile libiene i-au semnalat că nu pot să garanteze securitatea personalului său, în contextul atacului care a avut loc cu o zi înainte, relatează AFP.
"Ţinând cont de situaţia creată, s-a luat decizia de a-i evacua imediat, via Tunisia, pe toţi angajaţii reprezentanţei noastre diplomatice (în Libia) şi familiile lor", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici.
"Ministrul libian de Externe, Mohamed