Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea, Consiliul Concurenţei: Operatorii să folosească la maxim 3G, reţelele 4G să fie construite unde este cerere

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 4 octombrie 2013 ·

Operatorii de telefonie mobilă din România ar trebui să exploateze în primul rând la capacitate maximă tehnologia 3G înainte de a trece la reţele 4G – care ar trebui implementate doar în zone urbane unde există care cer aceste servicii, a declarat Valentin Mircea, vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei, în cadrul unei conferinţe organizate de Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR).

“Unde sunt eu mai reticent … toată lumea spunea de 4G. Sevorbeşte de 4G şi de viteze de internet din ce în ce mai mari. Cred că întâi trebuie să ne gândim la 3G şi la folosirea sa la capacitate maximă iar 4G să vină ca un compliment ulterior, în condiţiile în care piaţa în sine va cere aceste servicii, şi în zonele în care va fi necesar.

E adevărat că 4G poate acoperi şi zonele rurale, dar este evident că 4G-ul este mai util şi poate fi monetizat mult mai bine în centrele urbane şi centrele de business, care au nevoie de viteze mult mai mari de date”, a spus Mircea.

El a adăugat că deşi Europa este în competiţie cu SUA sau Asia în ce priveşte acoperirea cu servicii de date 4G, autorităţile comunitare nu ar trebui să împingă operatorii spre dezvoltarea de asemenea reţele. “Cred că şi reglementatorii de la Comisia Europeană trebuie să asculte în primul rând vocea pieţei. Este o competiţie între continente, dar aceasta nu înseamnă că poţi grăbi lucrurile, pentru că operatorii trebuie să finanţeze de undeva aceste investiţii”.

Operatorii de telefonie mobilă din România ar trebui să exploateze în primul rând la capacitate maximă tehnologia 3G înainte de a trece la reţele 4G – care ar trebui implementate doar în zone urbane unde există care cer aceste servicii, a declarat Valentin Mircea, vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei, în cadrul unei conferinţe organizate de Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR).

“Unde sunt eu mai reticent …

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident naval pe Dunăre: Cel puțin cinci persone rănite, după ce o ambarcațiune a intrat în mal, în apropiere de Maliuc

HotNews acum 8 minute
Cel puțin cinci persoane au fost rănite, după ce o ambarcațiune a lovit malul. În acest moment, la fața locului intervine o ambarcațiune SMURD, iar două ambulanțe sunt aprope de locul accidentului, transmite ISU Tulcea. „Intervenția este încă în des

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 12 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit procesul de învăţare / ”Nu mai este posibil să faci pe ascuns o poză cu cineva în clasă şi apoi să o distribui într-un grup de WhatsApp”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit mediul de învăţare, în ciuda protestelor iniţiale, potrivit unui studiu comandat de guvernul Ţărilor de Jos, relatează The Guardian, t

Termenul limită al tarifelor impuse de Trump UE se apropie: Europa riscă taxe vamale de până la 50%

News.ro acum 5 ore
Negocierile comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt în centrul atenţiei, cu doar câteva zile rămase până la expirarea perioadei de graţie de 90 de zile acordate de administraţia Trump în privinţa tarifelor reciproce. Dacă nu se aju

Video Oferte înșelătoare și mizerie descoperite de Piedone în controalele de pe litoral: „Vă iau cu japca banii din buzunar”

Adevarul acum 45 minute
Cristian Popescu Piedone și inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au făcut vineri o serie de controale inopinate pe litoralul românesc, unde au descoperit mai multe nereguli grave în magazine și unități de cazare d

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°