După ce față de trei dintre persoanele învinuite de decontarea frauduloasă de cupoane statistice ale biletelor speciale pentru călătorii gratuite, cu autobuzele, destinate veteranilor de război, pensionarilor şi persoanelor cu handicap procurorii au luat măsura privativă de libertate privind interdicţia de a părăsi ţara, alți patru invinuiți au fost duşi joi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Cei patru și-au petrecut ultimele 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Este vorba despre trei bărbaţi şi o femeie, unul dintre patronii uneia dintre firmele vizate și trei angajați, intermediari ai operațiunilor. Revenim cu amănunte.
Polițiștii din Alba au efectuat miercuri dimineaţa 18 percheziţii la locuinţele și sediile mai multor persoane și societăți comerciale suspectate că au creat un prejudiciu de peste 2.200.000 de euro prin activități ilicite în domeniul transportului rutier de persoane.
Pe baza mandatelor de aducere, 16 învinuiţi au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale, unul dintre aceştia nefiind găsit la domiciliu, urmând a fi identificat ulterior.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate, la domiciliile şi firmele persoanelor învinuite, au fost găsite importante sume de bani respectiv 121.395 euro, 243.517 lei şi 2300 USD, 14.080 tichete, 2 liste privind persoane cu handicap, un laptop, un calculator şi mai multe documente contabile.
Dintre acestea, la sediul uneia dintre firme au fost găsite 3.000 bucăţi bilete pentru pensionari şi persoane cu handicap neprocesate (care nu au fost depuse pentru decontare) şi 10.000 bucăţi bilete pentru pensionari şi persoane cu handicap procesate pe borderouri, în perioada aprilie – august 2013, dar nedecontate.
Vedeți aici cum s-au desfășurat percheziții