COMUNA GRECI FINALIZEAZĂ UN PROIECT EUROPEAN “CONSOLIDARE, EXTINDERE, REPARAȚII ŞI DOTĂRI LA ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII GRECI, JUDEȚUL TULCEA – CORP STEJARU”, cod SMIS 5637
În data de 03 octombrie 2013, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Greci, finalizează proiectul: “CONSOLIDARE, EXTINDERE, REPARAȚII ŞI DOTĂRI LA ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII GRECI, JUDEȚUL TULCEA – CORP STEJARU”, cod SMIS 5637, finanțat prin Contractul de finanţare încheiat între Unitatea Administrativ Teritorială comuna Greci în calitate de Beneficiar, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru POR, şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, in calitate de Organism Intermediar POR.
Proiectul a fost finanţat prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL REGIONAL 2007-2013, Axa prioritară 3 – “Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 –“Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi infrastructurii pentru formare profesională continuă”.
Valoarea totală a proiectului este de 2.866.181,40 lei, din care 1.927.607,70 lei finanţare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, 294.810,59 lei este alocaţia de la Bugetul naţional, 45.355,48 lei este contribuţia UAT comuna Greci la cheltuielile eligibile, 520.145,52 lei reprezintă TVA aferent cheltuielilor eligibile şi 78.262,11 lei reprezintă valoarea neeligibilă, inclusiv TVA aferentă acesteia.
Asistenţa financiară oferită prin Programul Operaţional Regional a contribuit la îmbunătăţirea calităţii infrastructurii educaţionale în Comuna Greci prin reabilitarea și extinderea corpului de şcoală Stejaru, răspunzând astfel la obiectivul strategic al domeniului de intervenţie şi anume îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie, a dotării şcolilor, pentru asigu