Se vorbeşte mult despre răsturnarea valorilor. Despre false modele. Despre promovarea incompetenţei, a „descurcărelii“, a imposturii, şi despre ignorarea eforturilor oneste, competente, excepţionale.
Cred că în şcoala noastră de azi nu se vorbeşte destul de mult despre modelele adevărate. Cele la îndemînă. Cele pe care copiii, tinerii le pot asculta, vedea, înţelege mai de aproape. Sigur, le sînt oferite portrete ale înaintaşilor, îmbălsămate în discursuri sterile, plastifiate în clişee obosite.
Mă gîndesc, totuşi, că şcoala ar avea la dispoziţie, chiar aşa, în societatea noastră întoarsă cu capu-n jos, cîteva modele de oferit. Vreo doi-trei filozofi care se străduiesc de ani mulţi încoace să găsească bani pentru bursele elevilor. Cîţiva profesori care pregătesc, gratis, tineri pentru diverse meserii. Cîteva ONG-uri care găsesc – Dumnezeu ştie cu ce eforturi – timp, bani şi oameni care să-i ajute pe copiii nevoiaşi.
DE ACELASI AUTOR Ca mereu prima oară Două chipuri, acelaşi minister Cîinele, un animal sălbatic Apa, o piedică împotriva iubirii Şcoala românească ar mai putea vorbi tinerilor pe care îi are în grijă despre un regizor român. Un anumit regizor român. Excepţional, spun criticii de film de aici şi din străinătate. Cu multe premii la care tînjesc regizori mai cunoscuţi decît el. Adorat de cinefili. Este, deci, un om împlinit profesional. Care, probabil, la ora asta are nenumărate oferte de colaborare venite din străinătate.
Ei bine, acest regizor român şi filmele lui ar putea deveni, foarte bine, de exemplu, un subiect de discuţie la o oră de istorie recentă. Oricare film al lui despre viaţa de dinainte de ’89 ilustrează, cu realism, umor, inteligenţă şi talent artistic de anvergură, secvenţe din rutina vieţii comuniste. N-am nici o îndoială că întrebările tinerilor despre tinereţea părinţilor lor ar găsi cu mult mai multe şi mai a
