Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii, prezenţi la orele de dirigenţie!

Publicat in Impact in Gorj, vineri 4 octombrie 2013 ·

După ce săptămâna trecută prefectul i-a cerut inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj ca împreună cu poliţia la fiecare oră de dirigenţie să existe un om al legii care să le explice elevilor ce au de făcut în situaţii „limită”, instituţiile în cauză s-au conformat întocmai. IPJ Gorj a dispus ca poliţiştii din mediul rural şi nu numai să participe la orele de dirigenţie în şcoli pentru a le explica elevilor regulile rutiere şi alte probleme cu care aceştia s-ar putea confrunta. Şeful Serviciului de Ordine Publică a făcut referire la cazul de la Roşia de Amaradia când un elev aflat în timpul orelor a fost grav accidentat. „În toate unităţile şcolare din judeţ avem în vedere desfăşurarea orelor de dirigenţie, le-am transmis la subunităţi iar fiecare poliţist care o are în responsabilitate, pe lângă poliţiştii de proximitate care ţin legătura cu unităţile şcolare, participă la aceste ore de dirigenţie pentru prevenirea victimizării elevilor atât ca autori ci şi ca victime, adică să nu fie implicaţi în nici un fel în fapte de natură penală sau infracţională”, a spus Cornel Petre Filip, şeful Serviciului de Ordine Publică Gorj. Evenimentele din ultima perioadă care au zdruncinat sistemul de învăţământ din Gorj au dus la astfel de măsuri, menite să asigure siguranţa în unităţile şcolare din judeţ.

După ce săptămâna trecută prefectul i-a cerut inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj ca împreună cu poliţia la fiecare oră de dirigenţie să existe un om al legii care să le explice elevilor ce au de făcut în situaţii „limită”, instituţiile în cauză s-au conformat întocmai. IPJ Gorj a dispus ca poliţiştii din mediul rural şi nu numai să participe la orele de dirigenţie în şcoli pentru a le explica elevilor regulile rutiere şi alte probleme cu care aceştia s-ar putea confrunta. Şeful Serviciului de Ordine Publică a făcut referir

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum 48 minute
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Biden apreciază, la un restaurant în Georgia, că a ”ieşit bine” din prima dezbatere cu Trump. Este ”dur să dezbaţi cu un mincinos”

News.ro acum 20 minute
Preşedintele Statelor Unite Joe Biden, care candidează la al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, consideră că a ”ieşit din bine” din dezbaterea sa cu fostul preşedinte Donald Trump, în pofida faptului că reacţiile faţă de prestaţ

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay pentru Fundaţia SIDA

News.ro acum o ora
Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay. Deşi nu este vorba de ţinute de scenă, cele aproximativ 250 de articole reprezintă stilul extrovertit pentru care este cunoscut. Colecţia include un număr semnificativ de cămăşi cu imprimeuri colorat

Ciolacu le-a transmis felicitări lui von der Leyen, Kallas şi Costa: Guvernul României este gata să lucreze constructiv cu dumneavoastră în interesul cetăţenilor noştri

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, viitorului şef al afacerilor externe ale UE, Kaja Kallas, şi viitorului preşedinte al Consiliului European Antonio Costa că Guvernul României este pregătit

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Ce se întâmplă dacă Joe Biden sau Donald Trump se retrag din cursa prezidenţială? Partidele Democrat şi Republican au reguli de contingenţă, dar competiţia pentru Casa Albă ar putea deveni complicată

Ziarul Financiar acum 52 minute
Democraţii de top i-au cerut lui Joe Biden să renunţe la candidatura sa pentru realegere, după ce prestaţia sa ezitantă în dezbaterea prezidenţială cu Donald Trump a reaprins îngrijorările cu privire la vârsta preşedintelui în vârstă de 81 de ani şi

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

Programul optimilor EURO 2024. Când e meciul România – Olanda

Gandul acum o ora
Echipele care vor juca în optimi la Campionatul European sunt Spania, Georgia, Germania, Danemarca, Portugalia, Slovenia, Franța, Belgia, România, Olanda, Austria, Turcia, Anglia, Slovacia, Elveția și Italia. România – Olanda se joacă la data de 2 i

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum 2 ore
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

21°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°