Primăria Rovinari va înregistra în curând o premieră pentru administraţiile publice locale: va semna un contract pentru furnizarea de energie electrică direct cu producătorul, respectiv Complexul Energetic Oltenia. Potrivit oficialilor Primăriei, discuţiile sunt destul de avansate pentru semnarea unui contract care ar viza furnizarea de energie în bandă la o putere de 1MW. O astfel de colaborare, după cum a precizat Costel Podaru, administratorul public al Primăriei Rovinari, nu aduce decât avantaje, principale fiind acelea că se plăteşte mai puţin pe factura la energie, iar banii pot fi folosiţi la investiţii în oraş. Totodată, este şi o modalitate prin care administraţia pune umărul la menţinerea locurilor de muncă, având în vedere că vânzarea de energie presupune profit pentru complex.
Costel Podaru, administratorul public al Primăriei Rovinari, a precizat că discuţiile pe marginea acestui contract, precum şi analizele vor fi făcute doar cu oamenii celor două părţi, specialişti de la administraţie şi de la Complexul Oltenia, fără a contracta vreo firmă de consultanţă, care ar fi presupus o cheltuială în plus. Totodată, Podaru spune că discuţiile cu producătorul de energie au fost demarate într-un context mai larg, administraţia căutând modalităţi prin care să reducă din costurile şi consumurile proprii.
Este o premieră
„Am încercat pe cât posibil să reducem cheltuielile pentru a putea folosi banii pentru finanţarea investiţiilor în oraş. Suntem deja la discuţii cu reprezentanţii Complexului Oltenia privind contractarea energiei direct de la companie şi cred că suntem prima primărie care face acest lucru. Am făcut deja un schimb de documente şi lucrăm la documentaţie, să vedem câtă energie vom cumpăra. Din primele estimări, am avea un consum cam de 1 MW, dar concret se va stabili abia după ce vor fi făcute analizele. Se lucrează fără o consultan