Maine dimineata, mai multi fosti angajati ai televiziunii Money.ro, proiectul inceput si falimentat de Sorin Freciu, vor merge la DIICOT pentru a depune plangere penala impotriva fostului patron. Anuntul a fost facut intr-un mesaj expediat azi catre presa.
“Anunţ de presă
Dragi colegi,
Câteva zeci de foşti angajaţi şi colaboratori ai postului de televiziune Money TV se vor afla vineri, 4 octombrie, ora 10, la sediul DIICOT pentru a depune o plângere penală care îi vizează, între alţii, pe acţionarii şi pe administratorul societăţii comerciale care a operat licenţa audiovizuală Money TV până în luna septembrie anul curent.
În acest demers sunt implicaţi reporteri, redactori, realizatori de emisiuni, cameramani, regizori, angajaţi din zona tehnică şi administrativă care s-au aflat în raporturi contractuale cu fostul titular al licenţei Money TV şi care nu şi-au primit drepturile financiare complete pe o perioadă care se întinde pe ani de zile, în unele cazuri, şi care merge până la 8 luni din anul curent în multe alte cazuri.
Acţiunea penală iniţiată de semnatarii plângerii are dublu scop: pe de o parte, să declanşeze mecanismul judiciar prin care, eventual, foştii angajaţi şi colaboratori Money TV îşi vor putea recupera drepturile băneşti cuvenite pentru munca prestată; pe de altă parte, să atragă atenţia colegilor de breaslă şi organizaţiilor sindicale din domeniu asupra practicilor penale la care se pretează unii patroni din mass-media în scopul de a realiza profit, o consecinţă secundară a profitului realizat în mod fraudulos fiind păgubirea, prin înşelăciune şi evaziune fiscală, a zeci şi sute de angajaţi oneşti şi, în cele din urmă, a statului.
În fapt, pentru că patronatul SC Media Advertising & Sales (fost acţionar principal – Sorin Ovidiu Freciu) a „mutat”, de-a lungul ultimilor ani, personalul staţiei TV prin mai multe