* Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor: "Vom sta la discuţii până vom reuşi să ajungem la un acord"
Veniturile industriei telecomunicaţiilor de la noi din ţară ar urma să se diminueze cu peste 200 de milioane de euro în urma reducerii tarifelor de interconectare, au spus principalii operatori din piaţă, în cadrul unei conferinţe a Asociaţiei Operatorilor Mobili din România (AOMR). Potrivit operatorilor, acest lucru va afecta investiţiile companiilor în infrastructură şi va conduce la subvenţionarea companiilor de profil din afara ţării. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a propus reducerea drastică a tarifelor maxime de interconectare la telefonie începând cu 1 ianuarie 2014, de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,86 eurocenţi/minut pentru apelurile din reţelele mobile şi de la 0,67 eurocenţi la 0,15 eurocenţi/minut pentru cele fixe.
Directorul general al Vodafone România, Inaki Berroeta, a declarat: "Veniturile totale ale operatorilor locali se vor reduce semnificativ ca urmare a propunerilor ANCOM. În acest context, argumentele pentru investiţii viitoare vor fi o provocare mai mare, ca să nu spunem foarte mare". De asemenea, Jean-Francois Fallacher, directorul general al Orange România, a spus: "Scăderea tarifelor va afecta piaţa. Cerem ANCOM şi autorităţilor să îşi echilibreze deciziile. Industria va pierde 8% în România, ca urmare a reglementărilor ANCOM. Este o problemă a viitorului. Pierderile pentru industrie, într-un an, vor fi de 200-250 de milioane de euro".
Nikolai Beckers, directorul general al Romtelecom şi Cosmote România, a spus că este dificil pentru autorităţi să menţină un mediu propice investiţiilor. De asemenea, domnia sa a ţinut să precizeze: "În ţări precum Indonezia şi India, tarifele de retail sunt foarte mici, dar cele de interconectare sunt mari. Nu se corelează întotdeauna cele două ele