Oficialii de la Palatul Victoria au confirmat că de la 1 ianuarie vom plăti impozitul pe clădiri în funcţie de destinaţia acestora (comercial sau rezidenţial-locuit), nu de natura proprietăţii (persoane fizice/juridice). Expertul fiscal Emilian Duca a explicat pentru „Adevărul“ cum vor fi taxate casele.
Principala problemă care va trebui clarificată este cum va fi impozitată locuinţa declarată şi ca sediu social al unei firme, a spus Emilian Duca, administratorul companiei de consultanţă fiscală Tax&Business Solutions.
Iată ce variante de taxare ar putea fi aplicate, în funcţie de utilizarea clădirii, de la 1 ianuarie 2014:
** Utilizare ca locuinţă pentru persoane fizice – taxare ca în prezent, la cota aferentă persoanelor fizice
** Utilizare ca sediu social, fără activitate comercială – trebuie clarificat sau prevăzut ca o excepţie de la taxarea în regim de utilizare comercială
** Utilizare ca sediu social, cu desfăşurarea unei activităţi economice,indiferent dacă proprietarul este persoană fizică (particulară), PFA sau juridică – taxare la cota aferentă persoanelor juridice. Atenţie, această cotă poate fi şi de zece ori mai mare decât cota aferentă persoanelor fizice
** Utilizare ca locuinţă de serviciu, acordată de angajator salariatului – taxare ca în prezent, la cota aferentă persoanelor fizice. Aceasta poate fi o „portiţă“ de relaxare fiscală pentru persoanele care desfăşoară activităţi economice în clădiri construite ca locuinţă
** Utilizare ca locuinţă închiriată – taxare la cota aferentă persoanelor juridice, chiar dacă proprietarul este persoană fizică (particulară). Atenţie: chiriaşul nu are niciun rol în faţa Fiscului, doar proprietarul este important, astfel că şi dacă un chiriaş doar locuieşte, şi dacă acesta desfăşoară activităţi economice în acel apartament, proprietarul va fi cel taxat, şi anume la cota afere