În intervalul 3-6 octombrie vor avea loc în organizarea Teatrului Naţional din localitate Întâlnirile Internaţionale de la Cluj. Ediţia din acest an e dedicată omagierii prin spectacole, dezbateri şi lansări de carte a personalităţii marelui teatrolog George Banu.

Notaţiile mele de mai jos sunt prilejuite de cea mai recentă carte a domnului Banu, Iubire şi neiubire de teatru.

Nu încape nici o îndoială. Când îţi consacri o viaţă teatrului, chiar asumându-ţi condiţia de acompaniator, de personaj secundar teatral al romanului teatral, de critic, aşa cum a făcut-o mai întâi la Bucureşti, apoi la Paris George Banu, când eşti mereu în căutare de spectacole, convins că teatrul se află întotdeauna altundeva, nimeni nu are dreptul să te bănuiască a nu iubi această artă. Chiar dacă, uneori, din cine ştie motive, ţi se mai întâmplă să te desparţi de ea fără însă ca despărţirea să fie nici una de durată, nici una definitivă. Se prea poate ca astfel de momente de pauză, de respiro, de îndepărtare temporară, să funcţioneze asemenea unei metode terapeutice. Despărţirile acestea mai ajută însă la ceva. Ele îi îngăduie iubitorului de teatru să nu devină iacobin, intolerant şi să ajungă a-i întelege pe cei ce nu îi împărtăşesc iubirea. Care nu merg la teatru. O înţelegere care înseamnă însă cu totul altceva decât un joc cazuistic de tip iezuit.

“Disocierea iubire/neiubire – scrie George Banu în cea mai recentă carte a sa, carte ce se intitulează chiar aşa- Iubire şi neiubire de teatru- şi care a apărut în anul 2013 la editura Polirom din Iaşi, în excelenta traducere a Ilenei Littera- operează în stare pură doar la câţiva fanatici renumiţi pentru intransigenţa lor sau, mai degrabă, pentru rigiditatea opiniilor lor.” Respectivii intransigenţi “în stare pură”, parcă tot mai puţin numeroşi ca atare- să fie acesta un semn de cuminţire, de înţelepţire a omenirii? – acceptă