Banca Românească, controlată de grupul elen National Bank of Greece (NBG), şi-a ajustat reţeaua teritorială cu 13 unităţi în luna februarie a acestui an, încheind trimestrul I cu 121 de sucursale şi agenţii şi 1.571 de angajaţi. Reducerea costurilor este o prioritate în condiţiile în care banca a încheiat 2012 cu pierderi de 48 mil. euro. Portofoliul net de credite se situează la 1,57 mld. euro (în scădere cu 9% faţă de 2011), în timp ce depozitele însumează aproape 1,2 mld. euro (în scădere cu 15% faţă de 2011). NBG deţine 99,28% din acţiunile Băncii Româneşti după ce anul trecut a preluat participaţia BERD de 10,2% pentru suma de 26,1 mil. euro. Grecii au decis ca banca să preia în cursul primului semestru activitatea NBG Factoring Romania, firmă specializată înfiinţată în 2010. În toamna anului trecut NBG a avansat o ofertă de preluare a Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost, însă fuziunea a fost suspendată luna trecută la cererea creditorilor internaţionali ai Greciei.
Banca Românească, controlată de grupul elen National Bank of Greece (NBG), şi-a ajustat reţeaua teritorială cu 13 unităţi în luna februarie a acestui an, încheind trimestrul I cu 121 de sucursale şi agenţii şi 1.571 de angajaţi. Reducerea costurilor este o prioritate în condiţiile în care banca a încheiat 2012 cu pierderi de 48 mil. euro. Portofoliul net de credite se situează la 1,57 mld. euro (în scădere cu 9% faţă de 2011), în timp ce depozitele însumează aproape 1,2 mld. euro (în scădere cu 15% faţă de 2011). NBG deţine 99,28% din acţiunile Băncii Româneşti după ce anul trecut a preluat participaţia BERD de 10,2% pentru suma de 26,1 mil. euro. Grecii au decis ca banca să preia în cursul primului semestru activitatea NBG Factoring Romania, firmă specializată înfiinţată în 2010. În toamna anului trecut NBG a avansat o ofertă de preluare a Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpos