Pentru a protesta împotriva noului cod vestimentar impus de universitatea lor, considerat ca fiind prea strict, studenţi ungari la artă dramatică au participat joi la cursuri...în lenjerie intimă.
Directorul de la Universitatea din Kaposvar (sud-vestul Ungariei) a declanşat un val de proteste în această săptămână după introducerea unui cod vestimentar foarte strict şi obligatoriu în rândul studenţilor: pantalonii scurţi au fost interzişi pentru bărbaţi, la fel ca şi fustele scurte şi topurile pentru femei, în timp ce papucii şi sandalele au fost şi ele complet interzise, informează agenţia AFP, citată de agerpres.
Adio decolteurilor, pentru că femeile pot purta numai bluze închise până la gât, fiind de asemenea rugate să nu se fardeze strident şi nici să se dea cu prea mult parfum!
La examene, fustele trebuie să fie elegante, iar cravatele clasice, cămăşile deschise la culoare şi sacoul le-au fost impuse tinerilor studenţi. Bineînţeles, unghiile trebuie să fie tăiate, iar părul aranjat.
Şi alţi studenţi de la aceeaşi universitate au anunţat un protest pentru 7 octombrie, de data acesta în costume şi halate de baie.