Galerie Foto
TIMIȘOARA. Lucrările de reamenajare a străzii Văcărescu, pe tronsonul cuprins între bd. Regele Carol I și splaiul Tudor Vladimirescu, bat pasul pe loc, acuză consilierul local Sandu Ștefan (PDL). El susține că acest lucru îi afectează atât pe locatarii din zonă, cât și pe clienții și chiriașii celei mai modern piețe din oraș.
În data de 30 mai, primarul Nicolae Robu spunea că lucrările de reabilitare a străzii vor dura șase luni, începând cu data de 1 iunie. Investiția costă 8,2 milioane de lei, din care 6,6 milioane de lei sunt bani europeni nerambursabili. Restul banilor reprezintă contribuția Primăriei Timișoara.
Există un interes pentru a bloca acea piață sau este un dezinteres al constructorului că nu reușește să termine strada de un an și jumătate?, a întrebat, retoric, joi, consilierul local Sandu Ștefan de la PDL.
Am atras atenția asupra acestei lucrări pentru că este o imagine asupra a tot ceea ce se întâmplă în Timișoara. Nu studenții blochează orașul, nu timișorenii îl blochează. Primăria îl blochează. Poate o să revenim la metoda ceaușistă în care o să circulăm o zi mașinile fără soț, o zi cele cu soț sau dimineața mașinile închise la culoare, după-masa cele deschise la culoare. Nu știu până unde se poate ajunge în acest ritm. Poate ar trebui să plecăm toți într-un concediu fără plată și să lăsăm Primăria să se desfășoare în voie. Primarul spunea că anul 2013 va fi anul marilor schimbări, însă avem doar niște mici lucrări care au început pe vremea fostei administrații. Nu putem vorbi de mari proiecte, ci doar de mari întârzieri, mari blocaje. Voi atrage atenția și în Consiliul Local, a precizat consilierul local Sandu Ștefan de la PDL. Galerie Foto
TIMIȘOARA. Lucrările de reamenajare a străzii Văcărescu, pe tronsonul cuprins între bd. Regele Carol I și splaiul Tudor Vladimirescu, bat pasul pe loc, acuză consilierul l