Ploile torenţiale din ultimele zile au dat bătăi de cap autorităţilor. Şuvoaiele căzute în Bărăgan au creat probleme la Călăraşi şi Budeşti, unde zeci de gospodării au fost inundate. Echipaje specializate de intervenţie ale I.S.U. au acţionat timp de 26 de ore pentru evacuarea apei din mai multe locuinţe.
Prin intervenţia lor eficientă, pompierii militari au reuşit să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 500.000 de lei, limitând în timp optim posibilitatea inundării locuinţelor mai multor cetăţeni din cele două oraşe. Militarii au fost aleraţi de cetăţeni prin apelul unic de urgenţă 112. Intervenţiile au început pe 30 septembrie pe raza localităţii Budeşti, pe străzile: Oituz, 1907, Avram Iancu şi Independenţei. Câteva ore mai târziu, apa curpinsese mai multe gospodării din Călăraşi. Este vorba despre locuinţe situate pe străzile Andrei Şaguna, Ecaterina Teodoroiu, Miron Costin, Vişinilor, Aleea Garajului şi Eremia Grigorescu.
„În aceste zone exista pericolul ca mai multe locuinţe, care erau construite din chirpici să se surpe din cauza apei acumulate în exces în gospodării. Echipajele de pompieri s-au deplasat la intervenţii cu 8 autospeciale şi 6 motopompe şi au acţionat pentru evacuarea apei timp de aproximativ 26 ore, toate misiunile fiind finalizate cu succes”, precizat plt.maj. Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt al ISU Călăraşi.
Vă recomandăm şi:
S-a rupt cerul. Precipitaţii-record: 90 de litri pe metru pătrat în 24 de ore
Ploaia torenţială face ravagii. Zeci de gospodării, inundate la Budeşti şi Călăraşi
Vremea rea dă traficul peste cap. Accidente şi copaci căzuţi peste maşini