Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROGNOZA METEO Cum va fi vremea vineri în ţară, la Bucureşti şi la munte

Publicat in Adevarul, joi 3 octombrie 2013 ·

Vremea se va menţine deosebit de rece pentru prima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare şi izolat ploi slabe în estul şi în sud-estul ţării, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în Moldova, Dobrogea, Bărăgan şi la munte. Temperaturile maxime vor fi de la 4 - 5 grade în estul Transilvaniei până la 14 grade în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 5 grade, mai scăzute în depresiuni, până în jurul valorii de -6 grade. Se va produce brumă în nord-vest şi centru şi pe arii mai restrânse în rest, iar în jumătatea de vest, în special noaptea, local va fi ceaţă.

La Bucureşti, vremea se va menţine deosebit de rece, cu precădere noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil spre parţial noros ziua şi senin pe timpul nopţii, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 11 - 12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă, iar în zona preorăşenească va fi posibilă producerea brumei.

În schimb, la munte vremea se va menţine deosebit de rece pentru această dată din an îndeosebi noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare ziua în zona Carpaţilor Orientali şi a Carpaţilor Meridionali, unde doar izolat şi trecător va ninge slab. Vântul va prezenta intensificări temporare.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE A fost emisă o nouă atenţionare: de frig şi vânt. În Constanţa şi Tulcea este cod galben. Pe DN2D se poate circula, dar este periculos

18 localităţi din judeţele Constanţa, Vrancea şi Tulcea nu aveau miercuri dimineaţă curent electric. Poliţiştii au anunţat că drumul naţional 2D care leagă Covasna de Vrancea, a fost deschis miercuri dimineaţă, dar susţin că încă este periculos pentru că există în cont

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cosmin Dragoș, numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Profesorul clujean a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană

HotNews acum 14 minute
Președintele României, Nicușor Dan, l-a numit pe profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale, a anunțat marți Administrația Prezidențială. El o va înlocui pe Livia Stanciu, al cărui mandat expiră pe

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 24 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 38 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 4 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°