Piesa “Omul care a văzut moartea “ vine pe scena Teatrului Naţional I.L Caragiale, pe 4 şi pe 6 octombrie. Printre cei care vor urca pe scenă se află Marius Bodochi, Adela Mărculescu, Tatiana Oprea şi mulţi alţii. “Omul care a văzut moartea este o piesă senzaţională care vine cu multe surprize pentru iubitorii de teatru. “Planuri electorale date peste cap într-un oraş de provincie! Din cauza vieţii grele, un cetăţean a încercat să se sinucidă. În ultima clipă, este scos din apă. Salvatorul lui este declarat Omul Zilei. Oraşul îl vrea primar, familia este dezbinată.
Deznodamântul este tulburător! Informaţii noi arată că povestea a fost doar o farsă. Un impostor a înscenat totul în detaliu. Cine este pâna la urma Omul care a văzut moartea şi a bulversat viaţa unui oraş? Victor Eftimiu, autorul piesei “Omul care a văzut moartea” a scris 140 de volume, 40 de piese, 200000 de versuri, 5000 de articole literare şi a ţinut 1000 de conferinţe publice.
Comedia Omul care a vazut moartea trezeşte şi astăzi interesul pentru că pare ruptă din realitatea imediată. Haimanaua simpatica şi plină de haz, de tip hollywoodian, ajunge pe scena TNB în interpretarea lui Lari Giorgescu, tânarul actor nominalizat la ultima ediţie a Premiilor UNITER la categoria cel mai bun actor (pentru performanţa din "D'ale noastre").
De câţiva ani, Dan Tudor pare să-şi fi asumat, în calitate de regizor, misiunea - nobilă, altfel - de recuperare, redescoperire, revizitare a dramaturgiei clasice româna şi universală. Propunerea regizorului este piesa lui Victor Eftimiu, "Omul care a văzut moartea", text care a împlinit, iată, peste opt decenii. Am fi tentaţi să considerăm că atmosfera târgului de provincie de acum 80 de ani, marcată de rutină, monotonie şi mărunte ambiţii electorale, nu mai poate avea prea multe în comun cu vremurile noastre, supuse demonului vitezei şi tehnologiei, potr