La masa bogatilor Europei, unii se delecteaza cu cele mai rafinate bunataturi, iar altii sunt hraniti cu paiul. Si cu goluri (primite) nu te poti satura niciodata, ba chiar resimti de la un meci la altul o acuta senzatie de foame.
Nu vreau să spun mai mult, nu vreau să mă gândesc că au fost făcute aranjamente, că bilele erau măsluite în câmp magnetic, ori că aveau centrele de greutate date mai acana. Dar parcă prea ne-au lovit sorții în Champions League. Schalke ne-a dat prima lecție de fotbal (și la prețul de 3-0 am putea spune că am negociat un tarif bun), Chelsea rămâne o nucă tare, iar Basel, ăia care pe vremuri îi băteam noi și pe calculator și în curtea școlii, pare să aibă alt suflu și cel puțin un atu în plus. Pentru Steaua, o grupă cu Săgeata Năvodari, CS Botoșani și Avântul Bârsana ar fi fost de-a dreptul unt pe pâine. Trupa lui Reghe fluieră în campionat, Cupa își consumă optimile doar cât să mai țină spectatorii în priză în buza toamnei, bun prilej de-un tulburel, dar în ambele cazuri finalul este ușor de descifrat, ca un Sudoku cu un singur pătrățel. În lipsa unor adversari pe măsură, Steaua vine, trece, calcă totul în picioare, devine de la o zi la alta, cu fiecare meci din competițiile interne, mai galactică, mai extraterestră, mai fantastică. Afara, însă …
În lipsa guralivului de serviciu, patron și voievod în același timp, cu juma de normă la Palat și restul la stână, dar transhumanțat acum spre alte zări, Meme a preluat banderola. La o asemenea echipă era nevoie de un Superman al cuvintelor, tare-n clanță, un Terminator care să defrișeze hectare întregi de realizări ale predecesorilor, chiar dacă ele înseamnă istorie și personajele de legendă care au făcut Steaua să fie ce este azi, Totul pentru a-și arăta devotamentul față de un patron mult prea sensibil la lingușeli, numai bune cât să-i facă patul metalic mai confortabi
