Galerie Foto
TIMIȘOARA. Zi de sărbătoare pentru membrii comunității germane din Timișoara. Opera Naţională a găzduit şi în acest an tradiţionala recepţie organizată de către Consulatul German din Timişoara, cu ocazia Zilei Unității Germane, celebrată, de 23 de ani, în 3 octombrie, sărbătoarea marcând, totodată, şi Ziua Naţională a Republicii Federale Germania.
Ziua Unității Germane a fost sărbătorită miercuri seara la Timișoara, în avans, ca de obicei, iar la eveniment au luat parte câteva sute de personalități locale din economie, cultură sau politică, dar și invitați ai oficialităților din județele învecinate le-au stat alături nemților din Banat, care au fost răsfățați, și de această dată, cu un bogat program muzical oferit de Opera timișoreană, din care nu au lipsit arii celebre de operă și operetă, presărate cu momente de balet. Fanfara Timișoara Big Band a intonat, la începutul serii, imnurile României, Germaniei și Uniunii Europene. Invitatul special al serii a fost Susanne Kastner, membru și ex-vicepreședinte al Bundestag-ului german, aflată la ultima vizită oficială în țara noastră. Doamna Kastner se va pensiona în data de 22 octombrie, însă spune că nu va renunța la vizitele sale în România, care vor fi private după ce nu va mai fi parlamentar.
Printre cei care au dat curs invitației adresate de consulul Germaniei la Timișoara, Rolf Maruhn, s-au numărat, miercuri seara, primarul Nicolae Robu, viceprimarul Traian Stoia, prefectul Eugen Dogariu, subprefectul Liliana Oneț, președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, dar și fostul primar Gheorghe Ciuhandu. Programul artistic a fost unul deosebit, cu arii din Nabucco, Don Carlos, Văduva veselă, Scripcarul pe acoperiș sau Liliacul. Galerie Foto
TIMIȘOARA. Zi de sărbătoare pentru membrii comunității germane din Timișoara. Opera Naţională a găzduit şi în acest an tradiţionala recepţie o