Pînă unde ar putea să meargă orice extindere acceptabilă a noţiunii de etică în sport? Are etica o legătură directă cu ideea de fairplay? Ce se înţelege prin „şanse egale“? Dar prin „puritatea spectacolului sportiv“? Participăm noi, publicul microbist, în mod absolut direct, la o gigantică spirală a ipocriziei? Care e înţelegerea corectă, cuprinzătoare, a actului de dopaj? Există cumva – şi nu de ieri – o adevărată filozofie a dopajului, care face parte din faţa nevăzută a definiţiei spectacolului sportiv? Fără a judeca pe nimeni, fără nici o pretenţie a certitudinii – ci, mai degrabă, doar cu dorinţa de a aduce în discuţie o asemenea temă –, vă propun s-o luăm metodic, întrebare cu întrebare. Nu neapărat în ordinea în care au fost formulate. Şi, mai ales, descurajînd orice interpretare simplistă, din partea grăbiţilor care ar concluziona suveran că aceasta este o pledoarie pentru dopaj.

DE ACELASI AUTOR Angela, Angeliki, Angelikoutsaki, Angelipitsiroulaki Dragoste şi răzbunare Artist al poporului Dumnezeul meu, actorul Să luăm un sport, la întîmplare. De fapt, nu chiar la întîmplare, ci chiar un sport olimpic. Un sport apreciat, respectat, elegant, care se bucură de o istorie remarcabilă: patinajul artistic. În 1882, la Viena, norvegianul Axel Paulsen execută, pentru prima dată în faţa unui public, săritura care îi poartă numele. Vreo zece ani mai tîrziu, se înfiinţează Federaţia Internaţională de Patinaj. Urmează Salchow, Rittberger, Lutz, mari patinatori care rămîn în istorie prin evoluţii artistice şi procedee tehnice păstrate în repertoriul clasic al acestei discipline. În primii ani de după 1900, apar şi femeile în acest sport, aducînd, la rîndul lor, o contribuţie esenţială. Sonja Henie, din Norvegia, e prima mare legendă a acestui sport. Multiplă campioană olimpică, mondială şi europeană, Henie trece la profesionism în 1936. Asta înseamnă, în prim