Hai, măi, Valeriu, mă laşi cu şcoala asta! Ce mare căcat ai făcut tu cu ea?

Robinet este un puşti din Ferentari. Are 17 ani, e frumuşel tare – brunet, cu ochii albaştri. Ne-am cunoscut acum patru ani. Am jucat fotbal împreună şi am încercat să-l conving să rămînă la şcoală. N-am reuşit decît parţial. Robinet a crescut înconjurat de hoţi, droguri, „şmecheri“, interlopi.

Zi, Valeriu, cîţi ani de şcoală ai făcut?

Îi răspund: vreo 20, în total.

Şi de cît timp munceşti?

De mai bine de 20.

Şi ce ai? Maşină? Casă? Bani? Cît ai cu totul, aşa?

I-am spus – incluzînd datoriile de la bancă. A rîs.

Băi, Valeriu, păi, pe şmechereală şi cu puţin noroc, pot să am mai mult decît tine în doi ani. Îl ştii pe…

Sînt fondatorul şi am fost şeful unei fundaţii (ONG) din România. Fundaţia pe care am condus-o timp de cinci ani a cîştigat premiul UNICEF în 2012 şi premiul special la Gala Societăţii Civile, în 2012. La începutul anului 2013, am decis însă să demisionez şi să nu mai lucrez în societatea civilă.

Felul cum e gîndit sistemul de finanţare al societăţii civile în România e una dintre cauze: disfuncţional şi de cele mai multe ori împotriva societăţii civile. ONG-urile devin încet, dar sigur, prestatoare de servicii (cel mai adesea corupte) pentru Uniunea Europeană, Guvern sau administraţii locale. Funcţionalitatea lor este încet restrînsă la asigurarea unor servicii care sînt considerate a fi complicate sau nesigure, de către cei care plătesc, contribuţia lor la „schimbarea în bine“ a societăţii devenind, în cel mai bun caz, una minimală.

De asemenea, fondurile europene sînt gîndite pentru Franţa, Germania, Anglia – ţări cu birocraţii bine plătite, care au mult mai puţine motive pentru a risca frauda sau corupţia. Birocraţii europeni care au gîndit parcursul birocratic au pornit de la ideea greşită că societatea civilă în