Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţineri în dosarul înşelăciunii cu bilete de călătorie subvenţionate: 13 persoane, şoferi şi patroni, în arestul IPJ Alba

Publicat in Adevarul, joi 3 octombrie 2013 ·

Un număr de 13 persoane au fost reţinute în dosarul înşelăciunii cu bilete de călătorie subvenţionate de stat, instrumentet de poliţişti şi procurori din Alba Iulia. Printre reţinuţi se află şi patronii, respectiv asociaţii şi acţionarii societăţilor Arieşul SA Cîmpeni şi Crinul Arieş SRL Baia de Arieş.

Ancheta IPJ Alba a continuat pe tot parcursul nopţii de miercuri spre joi. Pe baza mandatelor de aducere, 16 învinuiţi au fost conduşi, miercuri, 2 octombrie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale, unul dintre aceştia nefiind găsit la domiciliu, urmând a fi identificat ulterior. Din totalul de 17 învinuiţi, 13 au primit ordonanţă de reţinere pe 24 de ore, iar 4 sunt cercetaţi în libertate cu interdicţia de a părăsi ţara. Printre aceştia se află şi patronii, respectiv asociaţii şi acţionarii societăţilor Arieşul SA Cîmpeni şi Crinul Arieş SRL Baia de Arieş. Joi, vor fi prezentaţi Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate, la domiciliile şi firmele persoanelor învinuite, au fost găsite importante sume de bani respectiv 121.395 Euro, 243.517 lei şi 2,300 USD, 14.080 tichete, 2 liste privind persoane cu handicap, un laptop, un calculator şi mai multe documente contabile. Dintre acestea la sediul uneia dintre firme au fost găsite 3,000 bucăţi bilete pentru pensionari şi persoane cu handicap neprocesate (care nu au fost depuse pentru decontare) şi 10.000 bucăţi bilete pentru pensionari şi persoane cu handicap procesate pe borderouri, în perioada aprilie - august 2013, dar nedecontate.

”Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că reprezentanţii celor două societăţi comerciale de Foto Percheziţii IPJ Alba la firme de transport din Apuseni

transport persoane din Câmpeni şi Baia de Arieş, au impus angaj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 57 minute
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 2 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum o ora
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 25 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 2 ore
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 5 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°