Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prezenta super-vulcanilor pe Marte, confirmata in premiera

Publicat in Ziare.com, joi 3 octombrie 2013 ·

Pentru prima oara un studiu confirma faptul ca pe Marte au existat super-vulcani, ale caror eruptii era de mii de ori mai mari decat cea de a Mount St. Helens, in Washington, din 1980.

Craterele de pe Marte sunt binecunoscute, insa se credea ca acestea sunt rezultatul impactului unor asteroizi sau meteoriti cu planeta. Oamenii de stiinta au descoperit recent ca unele dintre acestea sunt, de fapt, ramasitele unor vulcani.

Desi rece in prezent, planeta rosie a fost scena unor eruptii catastrofale in trecut, explica autorul studiului, Joseph Michalski, geolog in cadrul Planetary Science Institute in Tucson. Cercetand de la distanta suprafata nordului planetei, una plina de cratere, numita Arabia Terra, una din aceste gropi i-a atras atentia cercetatorului. E vorba despre depresiunea numita Eden Patera, deosebita de restul.

Adanca de aproape 2 kilometri, aceasta nu pare sa fie rezultatul impactului cu un asteroid. Un astfel de crater se erodeaza in timp, ceea ce, in acest caz, nu s-a intamplat. Ii lipsesc si alte caracteristici, in schimb pare aproape sigur ca aici s-ar fi gasit un super-vulcan, a carui explozie, extrem de puternica, a cauzat aparitia acestei gropi gigantice.

Practic, dupa golirea camerei magmei, vulcanul s-a prabusit pur si simplu. Acesta ar putea fi motivul pentru care nu s-au gasit pana acum pe Marte super-vulcani sau macar ramasite ale acestora.

Se estimeaza ca o astfel de eruptie a trimis in aer miliarde de tone de cenusa vulcanica, transformand complet mediul inconjurator.

Cu siguranta proportiile unei astfel de eruptii au fost greu de imaginat, daca craterul rezultat are un diametru de aproape 3 kilometri, relateaza Los Angeles Times.

Se estimeaza ca astfel de eruptii erau comne pe Marte in primul miliard de ani.

In prezent sunt studiate si alte cratere

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 33 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum 47 minute
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 3 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum 47 minute
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°