Critic şi perfecţionist, Mihai Petre recunoaşte că nu acceptă decât superlative atât în emisiunile pe care le jurizează, cât şi în viaţa sa. Asta este, câteodată, chinuitor.
Unii visează la fericire, alţii la iubire sau la realizarea unui unui ţel suprem. Mihai Petre visează la performanţă, iar asta le include pe toate. Fie că se află pe ringul de dans, în sala de repetiţii, la catedra de la „Românii au talent“ sau de la „Dansez pentru Tine“ ori în familie, campionul naţional la dans îşi doreşte ca azi să fie mai bun ca ieri. Solicitat de televiziune, recuperat prin mişcare, artistul se pregăteşte de competiţia Romanian Open, pentru care va aduce cei mai buni dansatori ai lumii, la Sala Palatului, pe 5 şi 6 octombrie.
Şcoala de dans Mihai Petre a organizat o tabără de pregătire pentru concurenţii din a 12-a ediţie Romanian Open. Week-end-ul acesta, te vedem dansând sau la pupitrul juriului?
De adata asta, sunt organizator la acest eveniment de suflet. Romanian Open a devenit una dintre cele mai importante competiţii internaţionale de dans din lume, la care vor participa în jur de 500- 600 de perechi. Anul trecut am arbitrat competiţia, dar anul ăsta am hotărât că nu e cazul, pentru că n-am timp, sunt prea multe lucruri de făcut şi îmi doresc să iasă foarte bine.
În ce ipostază te simţi mai bine: la pupitrul juriului, când le explici celorlalţi ce a fost bine şi ce nu sau când le arăţi cum se face treaba?
Sentimentul e diferit. Întotdeauna te simţi mai bine făcând lucruri, decât vorbind despre lucruri. Întotdeauna mă simt mai bine dansând, dar, din păcate, acum am o vârstă (34 de ani – n. r.) care nu-mi permite să mai dansez chiar în fiecare zi şi să merg la competiţii (râde). Altele sunt priorităţile mele acum. Îmi place foarte mult să pregătesc perechile să înveţe să danseze pentru că, până la urmă, dansul e un limbaj de comunicare şi m