Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cotojman continuă războiul declaraţiilor cu Călinoiu

Publicat in Pandurul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, este extrem de supărat, după ce a citit comunicatul de presă prin care preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, îl acuză că dezinformează presa cu privire la starea drumului afectat de alunecări de teren. "Umblu să închiriez o macara, să iau o bucată de drum să i-o duc lui Călinoiu la birou", a spus Cotojman, nemulţumit de faptul că şeful judeţului comentează situaţia din birou, în loc să se deplaseze la faţa locului.

Primarul din Roşia de Amaradia este foc şi pară după ce preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a spus că atitudinea de care acesta a dat dovadă în problema alunecărilor de teren de pe drumul judeţean din localitate este una nedemnă de un ales local. Călinoiu i-a mai transmis că DJ675C, în zona afectată de alunecări de teren, este circulabil pe o bandă. În replică, primarul i-a transmis că va închiria utilaje pentru a-i duce o bucată din drumul afectat la birou, ca să vadă cu ochii lui realitatea în privinţa drumului. “Nu mă surprinde poziţia domnului preşedinte vis-à-vis de drumul de la Roşia de Amaradia. Eu m-am obişnuit ca el să conducă judeţul doar din fotoliul de preşedinte al Consiliul Judeţean. Presa cred că eronat a fost informată că a făcut o entorsă la picior. Cred că a anchilozat doar stând pe fotoliul acela, fără să ştie problemele reale cu care se confruntă localităţile Gorjului. Mă gândesc de aseară, încerc, fac tot posibilul să închiriez o macara şi un trailer să iau o porţiune din drumul dărâmat să i-o duc în birou, că altă soluţie nu e, ca să vadă exact cum stau lucrurile”, a spus primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman.

Discuţii pe seama reabilitărilor făcute de CJ

Preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, a precizat că “au fost lucrări de îmbrăcăminte asfaltică uşoară pe drumul Roşia de Amaradia-Becheni-Corşoru- km 25+000-26+668, lucrări de reprofilare, a

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion prăbuşit în Coreea de Sud. La bord se aflau 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului

Mediafax acum 42 minute
Un avion s-a prăbuşit pe un aeroport din Coreea de Sud. La bord se aflau 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Echipele de intervenţie au reuşit să salveze doi oameni.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 2 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 10 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 10 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 8 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 11 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 9 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 10 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 10 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 10 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

0°/5°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°