Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Mă îndrept către denunțarea pactului de coabitare și informarea partenerilor

Publicat in Puterea, joi 3 octombrie 2013 ·

Preşedintele României a declarat că se gândeşte să renunţe la pactul de coabitare cu premierul Victor Ponta. Anunţul a fost făcut astăzi, în urma schimbărilor de ieri de la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţiei (DNA).

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că are în vedere denunţarea pactului de coabitare, în lumina celor ce s-au petrecut ieri la DNA. Băsescu a catalogat schimbarea procurorului Lucian Papici din funcţia de şef al secţiei I din cadrul DNA ca fiind o implicare a politicului în actul de justiţie.

„Ceea ce s-a întâmplat este o imixtiune a politicului, care pur şi simplu a dat ordine procurorului general să facă ceva”, a declarat Băsescu, citat de Mediafax. El a anunţat că a primit informaţii despre o „mare agitaţie” care a cuprins Partidul Social-Democrat după finalizarea dosarului Dragnea.

Băsescu a precizat că a avut o discuţie cu procurorul general după ce a aflat ce urmează să se întâmple la DNA.

„Eu l-am sunat să-i spun că nu e bine, dle procuror general. Nu aveam cum să nu știu, pentru că se aflase și am acționat la factorii de decizie să nu facă un lucru în neregulă, eu având niște informații de mare agitație pe aceasta temă în interiorul PSD în mod deosebit și dorința lor de a-i schimba. Ei au mizat până în ultima clipă că vor face schimbarea lui Papici înainte de finalizarea dosarului Dragnea. (...) Ei n-au știut la ora la care au luat decizia că dosarul era finalizat, închis și pe masa Codruței Kovesi. Uitați-vă la reacția de ieri a lui Dragnea pe problema Roșia Montană, în care i-a tras una lui Ponta de nu s-a văzut: că el va vota Roșia Montană, că el nu-i doi. Grav în treaba asta mi se pare discursul de substituire a lui Nițu pe care l-a avut ieri primul-ministru — l-a făcut în toate felurile pe Papici”,

Preşedintele a adăugat că va face o analiză în ceea ce priveşte continuarea pactului de coabitare pentru

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 3 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Dâmboviţa: Intervenţie de amploare a pompierilor la Aninoasa, unde un incendiu la o groapă de gunoi s-a extins pe un hectar - FOTO

News.ro acum 16 minute
Zeci de pompieri intervin, marţi seară, în localitatea dâmboviţeană Aninoasa, unde un incendiu a izbucnit la o groapă de deşeuri şi s-a extins pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi. Din cauza degajărilor mari de fum, autorităţile au emis mesaj R

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum 13 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

Donald Trump pune din nou la îndoială clauza de apărare colectivă a NATO: „Există numeroase definiții ale Articolului 5”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat marți că există „numeroase definiții” pentru clauza de apărare colectivă din Tratatul NATO, comentarii care riscă să provoace o nouă alarmă în rândul aliaților care se reunesc la Haga, relatează Reuters.

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 8 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 3 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Partidul lui Marine Le Pen a refuzat o ofertă de sprijin din partea administraţiei Trump (surse Reuters)

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O delegaţie a Departamentului de Stat al SUA s-a întâlnit la sfârşitul lunii mai cu oficiali de rang înalt din partidul francez Reuniunea Naţională (Rassemblement National, RN), dar oferta americanil

O adolescentă s-a spânzurat în județul Iași. Mama fetei spune că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională

Adevarul acum o ora
O adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, mama acesteia susţinând că fata era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

Putin a autorizat dezvoltarea unei aplicații de mesagerie de stat. Moscova vrea să înlocuiască WhatsApp și Telegram cu o platformă suverană

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat marţi o lege care autorizează dezvoltarea unei aplicaţii de mesagerie susţinută de stat, integrată cu serviciile guvernamentale, în cadrul eforturilor Moscovei de a reduce dependenţa de platformele străine pr

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 7 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/36°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

27°
mar.

18°/34°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/30°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°