Guvernul a decis să ajungă la un compromis cu Ford şi să compenseze parţial penalităţile pe care compania trebuie să le achite, pentru nerealizarea la Craiova a numărului de maşini la care s-a angajat, cu pretinse daune de mediu invocate de acesta, după ce investitorul s-a adresat Curţii de Arbitraj
Formula de compromis este argumentată de Guvern prin efortul bugetar care ar trebui făcut pentru angajarea unor avocaţi şi dorinţa de a nu "distorsiona" climatul investiţional românesc şi imaginea ţării faţă de potenţialii investitori.
Grupul american a preluat în 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, plătind 57 milioane de euro pentru 72,4% din acţiuni. Conform contractului de privatizare, investitorul avea obligaţia să realizeze până la 19 martie 2012 investiţii tehnologice şi de mediu de 675 milioane euro şi un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 unităţi.
Autorităţile române arată că programul investiţional a fost realizat, dar, din cauza crizei economice, Ford a solicitat ajustarea numărului de autovehicule pe care urma să le producă şi, proporţional, reducerea volumul ajutorului de stat pentru investiţii, renunţând la ajutorul de stat pentru pregătirea profesională aprobat de Comisia Europeană. Chiar şi în aceste condiţii, însă, investitorul era obligat să achite o penalitate reprezentând 25% din preţul acţiunilor achiziţionate, respectiv 14,25 milioane euro.
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a transmis în acest sens o notificare privind neîndeplinirea acestei clauze, cumpărătorul fiind înştiinţat că este obligat să achite această penalitate până cel târziu la 22 mai 2013.
La începutul acestui an, Ford a invocat însă, conform unui document al Guvernului, "pretinse pierderi de mediu" ulterior privatizării, prin contaminarea pânzei freatice, şi a acţionat România în judecată la Curtea de Arbi