În noaptea de 2/3 octombrie 1938, mareşalul Averescu a încetat din viaţă la locuinţa sa din şoseaua Kisseleff, nr. 57, în urma unei crize cardiace. Nu a fost o surpriză, fiind cunoscută starea sa precară de sănătate (supravieţuise unui infact în august). Cu toate astea, moartea sa a îndoliat o naţiune întreagă.
Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859 în satul Babele, de lângă Ismail, teritoriul aflat astăzi în Ucraina şi care fusese retrocedat Moldovei de marile puteri învingătoare în războiul Crimeii (1853-1856). După absolvirea Şcolii de arte şi meserii din Bucureşti, în 1876, nimic nu sugera că tânărul atras de ştiinţele exacte poartă în raniţă bastonul de mareşal. Însă redeschiderea „problemei orientale” şi în perspectiva declanşării ostilităţilor între Rusia şi Înalta Poartă, autorităţile au luat măsuri de sporire a efectivelor aflate sub arme. În acest context, în martie 1877 tânărul Averescu s-a înrolat ca voluntar în escadronul de jandarmi călări din Ismail, cu care a participat la luptele din sudul Dunării.
Contribuţia sa a fost neînsemnată. Mai mult, în timpul unei alarme, a fost singurul care nu a putut încăleca, fiind ajutat de câţiva camarazi. Fiind mic de statură şi cam fragil, a fost întotdeauna un slab călăreţ, fiind întrebuinţat în serviciul frontului sau la cancelarie. Cariera sa militară nu părea deloc promiţătoare. Când, la 18 ani, a fost lăsat la vatră, se părea că aventura sa în uniformă se va încheia aici.
La sugestia comandantului său direct, care i-a intuit calităţile, s-a reangajat în armată, ca subofiţer. După doi ani a fost admis la Şcoala divizionară pentru subofiţeri de la Mânăstirea Dealu, ai căror absolvenţi, dacă aveau liceul terminat, deveneau ofiţeri, ceea ce astăzi ar fi o „filieră indirectă”. A absolvit ca şef de promoţie, devenind sublocotenent în 1881. Apo viaţa i-a oferit o nouă şansă: concursul pentru