Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi contracte in birourile Immofinanz din Bucuresti

Publicat in Daily Business, joi 3 octombrie 2013 ·

Immofinanz Group, unul dintre cei mai mari proprietari de birouri din Bucuresti, anunta semnarea unor noi contracte ce largesc suprafetele de spatii inchiriate. Astfel, Iride Business Park si North Center si-au marit gradul de ocupare, atat prin inchirieri de spatii suplimentare, cat si prin prelungirea unor contracte existente.

Potrivit lui Eduard Zehetner, CEO Immofinanz Group, gradul de ocupare local in segmentul de birouri a ajuns la 90,4% la finalul primului trimestru al anului financiar 2013/2014.

„Avem in vedere in continuare proiectele aflate in stadiul de analiza in vederea re-activarii acestora atunci cand piata va arata o evolutie corespunzatoare”, a precizat acesta.

Iride Business Park si-a marit gradul de ocupare cu 8,62% in urma ultimelor contracte incheiate. Astfel, Japan Tobacco International, chirias din 2002, si-a prelungit contractul de inchiriere pe o perioada de cinci ani, pentru o suprafata de 7.100 metri patrati.

IC Companys, companie producatoare de articole de imbracaminte, este de asemenea chirias al Immofinanz din 2004. Compania si-a prelungit contractul pentru o suprafata de 630 metri patrati pentru o perioada de inca cinci ani.

RX Atelier, companie care ofera echipamente de imprimare si copiere si servicii de mentenanta pentru acestea, se afla in portofoliul Immofinanz din 2003. Aceasta si-a extins recent contractul de inchiriere pentru o perioada de inca cinci ani, pentru o suprafata de 275 metri patrati.

Iride Business Park se afla in nordul Bucurestiului in cea mai noua zona de birouri din Capitala, aflata la 15 minute de aeroport. Parcul de birouri are o suprafata inchiriabila de 92.878 metri patrati.

Pe de alta parte, North Center si-a marit gradul de ocupare de la 45% la 73,4%, in ultimele noua luni. Cele mai recente contracte incheiate au fost cele

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 13 minute
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum o ora
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 10 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°