Scris de Alexandra Lăzureanu - Marţi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de N.P.Z.G.(46 ani), din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunilor de reţinere şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
Acesta este suspectat că, în perioada ianuarie 2009 – februarie 2012, în calitate de administrator a două societăţi comerciale cu sediul în Oradea, ar fi reţinut, în mod repetat, de la angajaţi, sumele de bani reprezentând impozitul pe veniturile din salarii, contribuţia individuală de asigurări sociale, contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj, contribuţia pentru asigurări de sănătate, sume pe care nu le-a vărsat ulterior la bugetul de stat, în termenul prevăzut de lege. Prejudiciul total provocat astfel bugetului consolidat al statului este de 141.398 lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat cercetările în cauză şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a suspectului.Suspectat de înşelăciune
În aceeaşi zi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au început urmărirea penală faţă de Ş.V.(56 ani), din Aleşd, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune. Acesta este suspectat că, în cursul anului 2008, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Aleşd, i-ar fi indus şi menţinut în eroare pe reprezentanţii unei societăţi comerciale bihorene de la care a achiziţionat diverse materiale de construcţii în valoare de 120.936,64 lei, fără ca, ulterior, să mai achite contravaloarea produselor achiziţionate. În urma cercetările efectuate, poliţiştii de investigare a fraudelor îl suspectează pe Ş.V. că ar fi vândut materialele de construcţii fără forme l