Paralizia cerebrală infantilă este cea mai frecventă cauză de dizabilitate în cazul copiilor, afectând între 2-2.5 copii din 1000 de nou-născuţi. Afecţiunea se prezintă sub un spectru larg de manifestări clinice, de la retard psihic grav şi anomalii fizice importante, până la disfuncţii izolate ale mersului, vorbirii şi percepţiei.
Tulburările de mişcare şi psihice pornesc de la afectarea sistemului nervos central al copilului (creierului) în perioada de dezvoltare, care începe în timpul sarcinii şi se finalizează în jurul vârstei de 3 ani. Orice factor ce acţionează asupra creierului în această perioadă, în timpul sarcinii, în timpul naşterii sau în primii ani de viaţă determină anomalii în dezvoltarea neuromotorie a copilului. Exemple de factori ce pot produce leziuni ale creierului sunt: infecţii intrauterine ale bebeluşului, funcţionarea neadecvată a placentei, care alimentează fătul cu oxigen, naşterea îndelungată şi dificilă, instalându-se hipoxia cerebrală (la creier ajunge o cantitate de oxigen mai mică decât în mod normal), traumatisme la naştere, hemoragii cerebrale, infecţii după naştere, cum ar fi meningită sau encefalită etc.
În ciuda faptului că simptomele de afectare a sistemului nervos central sunt, de obicei, prezente deja la naştere, diagnosticul de cele mai multe ori se stabileşte târziu, după 10-12 luni, deoarece există anumite dificultăţi în diferenţierea acestei patologii de alte afecţiuni.
Dizabilităţile motorii ale copilului diagnosticat cu paralizie cerebrală încep să se manifeste devreme în dezvoltarea copilului, cu întârziere în dezvoltarea motorie sau cu progres motor aberant, anormal, copilul nu se rostogoleşte, nu se târăşte, nu stă în şezut, ţine pumnii strânşi şi coatele îndoite, musculatura este foarte încordată, genunchii pot fi îndoiţi cu greu, ţinut în picioare nu se sprijină pe toată talpa, ci doar pe vârfuri.
