* Update 11:24 Băsescu: "Mă gândesc să denunţ pactul de coabitare"
Şeful statului a declarat, astăzi, că ar putea denunţa pactul de coabitare cu premierul Victor Ponta, având în vedere că "cel mai important punct, independenţa justiţiei, s-a prăbuşit, cu binecuvântarea domnului Ponta".
"O să fac o analiză (a Pactului de coabitare ) şi în după amiaza asta mă voi pronunţa. Categoric, cel mai important punct, independenţa justiţiei, s-a prăbuşit, cu binecuvântarea domnului Ponta. Acest lucru mă face să mă îndrept spre denunţarea pactului şi să informez partenerii. Pactul nu ni l-a dat nimeni, era de mult conceput, de la prima instalare a guvernului Ponta, l-am trimis atunci, nu a vrut să-l semneze, după alegeri a fost de acord", a precizat Băsescu.
Preşedintele a menţionat: "Eu trebuie să fac o analiză, ce a respectat şi ce nu, şi să văd dacă are rost să-l mai menţinem. Pentru că el nu e în afara legii, legile ar trebui să substituie acest pact, problema e că el fiind semnat cu preşedintele Romaniei, care are o credibilitate construită legată de statul de drept, de respectarea unor politici externe, i-am transferat practic o parte din credibilitatea mea".
Traian Bpsescu consideră că premierul a încălcat grav pactul pentru că "s-a băgat cu bocancii în justiţie"
"Acum va trebui să analizez, altfel se poate face confuzia că eu îl girez pe Ponta în ce face cu procurorul general. Cred că nici măcar nu au rost declaraţiile, dar mesajul pe care îl dau e că nu îl mai girez pe Ponta pentru că a încălcat grav pactul şi în mod deosebit s-a băgat cu bocancii în justiţie. Multe i-am tolerat, şi pe politica externă, şi cu nerespectarea angajamentelor pe legea săătăţii, Constituţia. Dar faptul că s-a băgat cu bocancii în justiţie de dragul lui Dragnea... dacă nu are nici o problemă du-te domne în faţa justiţiei. Eu înainte să dau drumul pentru avizul pe V