Singurul candidat la şefia tinerilor social democraţi din Neamţ este Adrian Bourceanu.
Sâmbătă, 5 octombrie, în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean, Tineretul Social Democrat (TSD) Neamţ îşi va alege noile structuri de conducere. Singurul candidat la funcţia de preşedinte al structurii de tineret din cadrul PSD Neamţ este actualul preşedinte Adrian Bourceanu. Pentru funcţia de preşedinte executiv s-au înscris doi candidaţi, Alexandru Iştoc – de la TSD Roman, şi Florin Spătaru – de la TSD Piatra Neamţ. În ceea ce priveşte alegerea preşedintelui executiv, procedura de vot va fi aceea prin vot secret. De precizat faptul că noul mandat pe care îl va obţine Adrian Bourceanu va fi de doi ani, şi nu de patru ani, pentru că va depăşi limita de vârstă de 35 de ani.
“Pentru mine, această nouă candidatură şi obţinerea unui nou mandat reprezintă o oportunitate de a duce la bun sfârşit ceea ce am început. Practic, împreună cu domnul senator Ioan Chelaru şi cu doamna preşedinte Emilia Arcan, am început reorganizarea structurii de tineret. Împreună, am mers prin fiecare comună şi am reuşit să reformăm TSD Neamţ. Cu mâinile mele am reuşit să creez o organizaţie puternică, pe care, la sfârşitul noului mandat, vreau s-o predau aşa cum am format-o”, a declarat Adrian Bourceanu.
De la TSD Roman va participa o delegaţie de 50 de persoane, condusă de Alexandru Rotaru, preşedintele TSD Roman. “În primul rând, Adrian Bourceanu este prietenul meu, de aceea susţinem candidatura sa. Personal, sunt foarte mulţumit, pentru că am avut cu el o colaborare excelentă în toate activităţile pe care le-am desfăşurat în cadrul organizaţiei”, a afirmat Alexandru Rotaru.
Singurul candidat la şefia tinerilor social democraţi din Neamţ este Adrian Bourceanu.
Sâmbătă, 5 octombrie, în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean, Tineretul Social Democrat (TSD) Neamţ îşi va a