Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se reiau lucrãrile la DN66A Câmpu lui Neag – Herculane

Publicat in Cronica Vaii Jiului, joi 3 octombrie 2013 ·

Lucrãrile la drumul de la Câmpu lui Neag spre Herculane, DN66A, vor avea finantare. Investitia este în proces de derulare, iar banii urmeazã sã fie alocati atât de la Bugetul de Stat cât si din Fondul European de Dezvoltare Regionalã.

Artera rutierã denumitã generic „drumul lui Bãsescu” va primi fonduri pentru a fi terminatã, în aceastã toamnã, iar de anul viitor vor putea sã fie reluate lucrãrile efectiv.

Senatorul PSD Cosmin Nicula a declarat cã s-au gãsit fonduri, dar lucrãrile la drumul Câmpu lui Neag – Heculane vor fi demarate cu 1 mai 2014. „ Dupã cum am promis am reusit ca aceatsã investitie sã o cuprindem în buget. Banii vor veni de la Fondul European de Dezvoltare Regionalã, respectiv în procent de 15 la sutã din bugetul de stat. Vorbim despre suma de 59,4 milioane de euro”, a spus Cosmin Nicula.

Pânã la data de 1 mai 2014, când se vor relua lucrãrile la DN 66A urmeazã etapele ce tin de modul de organizare a licitatiei de atribuire, fiind vorba despre tronsonul numãrul 3 în lungime de 22 de kilometri. “ De 10 ani toatã lumea vorbeste despre aceastã investitie, cât de utilã este, dar fondurile au întârziat sã aparã. Acum am reusit sã gãsim si fondurile necesare pentru reluarea acestor lucrãri”, a mai precizat Nicula.

Constructia soselei ce leagã Câmpu lui Neag de Herculane a început în anul 1999, însã, în ultimul deceniu au fost construiti doar 20 de kilometri din DN 66A. Asfaltul a ajuns pânã în zona denumitã Câmpusel, la km 47+ 700. Practic, DN66 A se construieste pe un drum forestier vechi, ridicat la rangul de arterã nationalã în 1999, pe vremea când Traian Bãsescu era ministrul Transporturilor.

Turistii ar putea fi impresionati de peisajul ce strãbate douã parcuri nationale, Domogled – Valea Cernei si Retezat. Artera ar da o nouã deschidere Vãii Jiului si turismului de aici, dar existã si asociatii ecologiste care spun cã

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°