Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kovesi, DNA: Avem investigaţii în curs faţă de foşti şi actuali miniştri. Procurorii continuă anchetele

Publicat in Ora de Iasi, joi 3 octombrie 2013 ·

La nivelul DNA sunt mai multe investigaţii în curs faţă de foşti sau actuali miniştri, afirmă Laura Codruța Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, într-un interviu acordat Agerepres.

Ea a dat asigurări că procurorii vor continua anchetele în aceste dosare.

Kovesi s-a referit în interviu la mai multe subiecte: activitatea DNA, investigațiile asupra oficialilor de rang înalt, investigația împotriva unor miniștri sau a vicepremierului Liviu Dragnea, despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), corupție, etc.

Referitor la activitatea de la DNA, Kovesi afirmă că există anumite probleme în aceasă instituție, dar că încearcă să le îndrepte, împreună cu restul colegilor. Ea s-a referit și la activitatea procurilor din cadrul instituției pe care o conduce.

“O problemă care a existat în ultimii 6 ani la nivelul DNA a fost problema personalului. Erau destul de multe funcţii de procuror care erau vacante. Nu toţi colegii din sistem doreau să lucreze la DNA din diverse motive. Însă pot să vă spun că, în prezent, majoritatea posturilor sunt ocupate. Avem foarte mulţi colegi în sistem care doresc să lucreze la DNA. Un prim element în activitatea managerială pe care o am acum a fost aceea de a încerca să recrutăm procurori care să lucreze la DNA şi în special m-am orientat către procurorii care au făcut parte din reţeaua de mică corupţie care lucra la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale. Am contactat colegi, care ştiam că au lucrat în domeniul micii corupţii, cărora le-am propus să vină în DNA şi marea majoritate dintre ei au acceptat. Deci această vulnerabilitate, zic eu, că, pe termen scurt, a fost remediată. O să vedem cu ocazia interviurilor dacă mai sunt şi alţi colegi din sistem care doresc să vină să lucreze în DNA. Ce este important – vorbeam de acel plus în activitatea DNA-ului şi pe care l-am apreciat şi îl apreci

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Nicușor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Mediafax acum 28 minute
„Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul simbolic al temerarilor zborului. Este un moment potrivit să ne manifestăm respectul și recunoștința față de înt

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 52 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°