Conform principiului subsidiaritatii, decizia aparţine autorităţii locale şi cu o asemenea decizie trebuie să înceapă şi regionalizarea. De aceea, cred că exemplul celor din Suceava şi Botoşani trebuie urmat şi de către alţii. Putem avea judete mai mari, fapt ce le va permite să deruleze programe de dezvoltare de mari dimensiuni. Şi cu actuala legislaţie se poate realiza acest proces. Ce se mai aşteaptă din camera obscura de la Bucuresti? S-a tot vorbit anul acesta despre regionalizare, de fiecare dată discuţia ducând spre identificarea politicienilor beneficiari ai acestui proces. Nu au contat paşii ce trebuie urmaţi pentru a realiza acest capitol extrem de important pentru reforma administraţiei publice locale, nu au contat criteriile după care ar trebui realizată, ci au contat doar regii regionalizării. A contat cine o gândeşte la Bucureşti, în marele secret lăsat a fi bănuit dincolo de zâmbetul şăgalnic de sub mustaţa vice-premierului Dragnea, şi cine o primeşte în provincie. Unii liderii politici locali au şi început să-şi facă tot felul de calcule, împărţind funcţii prin alte judeţe în perspectiva susţinerii lor în cursa pentru statutul de „guvernator”. Ce imperial sună această funcţie! Câte fantasme trebuie să le provoace celor care se visează dumnezei peste viitoarele gubernii! Funcţia de peşedinte este uzată şi evident republicană; cea de guvernator sună mai bine, dă impresia de atotputernicie şi de consacrare, de trimitere a unui semizeu pentru a stăpâni peste muritori. Cred că îşi vor face şi costumaţii pe care îşi vor coase blazoane. Problemă aspiranţilor pentru acest statut este următoarea: aşteaptă ca regiunea să li se dea din pixul de la centru. Or, procesul de regionalizare trebuie să pornească de jos în sus. Nu se poate decide la Bucureşti care judeţe vor forma o regiune. Doar comunităţile locale cu liderii lor politico-administrativi pot decide ce l