interviu cu dl. Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune
De 85 de ani... Radio România vorbeşte serios. Una dintre cele mai vechi instituţii de profil din Europa, înfiinţată la 1 noiembrie 1928 de profesorul Dragomir Hurmuzescu, Radioul public românesc este parte din istoria audiovizualului din ţara noastră, parte din istoria ţării. La Radio România s-au auzit cele mai puternice voci ale secolului XX şi ale noului mileniu, cele mai importante evenimente au fost consemnate, comentate, trimise în eter. Din iulie 2012, odată cu venirea dlui Ovidiu Miculescu la conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), a început o puternică şi constantă modernizare şi adaptare a posturilor SRR la standardele industriei media a secolului XXI. Despre ce înseamnă Radio România la 85 de ani şi, mai ales, despre ce promite Radioul public pentru următorii ani, aflăm mai multe dintr-un interviu realizat la ceas aniversar cu dl. Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al SRR.
Jurnalul Naţional: Ne aflăm în pragul unei aniversări importante: sunt 85 de ani de la înfiinţarea Radioului Public de către profesorul Dragomir Hurmuzescu şi poate că e timpul acum să facem o retrospectivă a acestor ani, dar una foarte succintă, pentru că anii cei mai frumoşi, cred eu, sunt cei care vin. Am să vă rog, domnule Ovidiu Miculescu, să-mi vorbiţi despre ce însemna Radioul la începuturile lui şi, mai ales, ce credeţi că poate să însemne el pentru devenirea presei mileniul al 3-lea.
Ovidiu Miculescu: În 1928, când profesorul Hurmuzescu a lansat această societate, România era una dintre primii 3-4 ţări din Europa care reuşise această performanţă. Hurmuzescu a fost un inovator, un om “deasupra vremilor”, Hurmuzescu a avut acea calitate absolut extraordinară de a vedea în viitor, el fiind un inginer, un om aplicat, discret