Vineri, 4 octombrie, va fi lansat proiectul “Citeşte şi dă mai departe”, menit să stimuleze interesul copiilor pentru lectură.
La Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri” din Săbăoani va avea loc vineri, 4 octombrie, lansarea unui proiect inedit, menit să dezvolte pasiunea pentru citit a elevilor şcolii şi, în acelaşi timp, să crească numărul volumelor aflate în patrimoniul bibliotecii şcolare. În cadrul proiectului “Citeşte şi dă mai departe”, în şcoală vor fi amplasate câteva minibiblioteci, sub forma unor rafturi deschise, în care vor exista volume din genuri diferite. Fiecare elev va avea acces la aceste biblioteci în miniatură şi va putea împrumuta orice carte doreşte, cu condiţia de a pune la loc un alt volum. De asemenea, îi revine obligaţia morală de a şi citi volumul împrumutat.
“Ne propunem să deschidem, în acest fel, un circuit al cărţii care să implice în mod direct, deopotrivă, elevii şi cadrele didactice din şcoală. Totodată, implicarea elevilor într-o astfel de acţiune urmăreşte responsabilizarea şi dezvoltarea simţului civic al acestora, prin aderarea la o formă de cooperare ce priveşte cartea, ca bun comun. Cartea reprezintă una din cele mai importante surse de cunoaştere, prin intermediul căreia elevii învaţă cum să descopere şi să folosească informaţia, cum să înţeleagă frumuseţea creaţiei literare, cum să devină ei înşişi creatori de frumos şi cum să le împărtăşească şi celorlalţi din bucuria de a cunoaşte. Necesitatea de a menţine contactul permanent cu cartea devine un imperativ al zilelor noastre, în contextul invaziei surselor în format electronic, ce conduce la îndepărtarea elevilor de formele clasice de comunicare şi informare. Plăcerea de a citi şi de a ţine în mână o carte este înlocuită, în mod dramatic, de lectura fugitivă, rece şi obositoare a unor texte trunchiate afişate pe ecran. Proiectul nostru îşi propune să contracareze