Muzica din timpuri medievale nu mai vorbeşte sensibilităţii noastre. E bună, cel mai adesea, de decor sonor în vreun castel cu turişti, iar în magazinele de muzică e privită ca o curiozitate agreabilă. E de bonton să te dai un pic în vînt după ea. Însă această muzică vorbeşte direct conştiinţei noastre şi ne dă neîncetat o lecţie majoră: lumea nu începe cu noi şi nu se termină cu noi. Spuneţi că asta e o banalitate? Că toată lumea ştie asta? Serios? Ia priviţi în jur şi vedeţi cîţi se comportă ca şi cum lumea începe şi se termină cu ei, şi abia apoi să-mi spuneţi că reamintirea permanentă a acestui adevăr este inutilă!

DE ACELASI AUTOR Cealaltă vîrstă O dumirire cu Tarangul Marginalii la beatificarea lui Vladimir Ghika Verdi sau Wagner? Jordi Savall este un muzician special, poate cel mai special dintre imenşii artişti aduşi la Bucureşti de această ediţie a Festivalului Enescu. În anii 1960, pe cînd studia violoncelul la Barcelona, a descoperit două pasiuni care nu l-au părăsit niciodată: muzica veche şi Montserrat Figueras. Muzicii vechi i-a dedicat viaţa sa. A devenit gambist şi unul dintre cei mai luminaţi scotocitori prin arhivele lumii pentru a-i reda acesteia o pierdută memorie muzicală. Cu Monserrat Figueras s-a căsătorit. Ea a devenit, pînă aproape de plecarea ei dintre noi, în 2011, soprana formaţiei Hesperion, pînă în 2000 zisă „XX“, după 2000 zisă „XXI“. Alăturarea acestor doi muzicieni a fost, nu am nici o îndoială, voinţa lui Dumnezeu. Nu doar că au fost o familie perfectă, dar au format un cuplu muzical extraordinar, care a readus, în deriva dintre cele două secole trăite de noi, muzica unor timpuri despre care credem că ştim multe, dar nu ştim mai nimic. Cum reperele pentru aprecierea acestei muzici lipsesc celor mai mulţi, rămîne doar momentul magic al minunării. Instrumente vechi, mînuite măiastru, voci de toate genurile (de la contratenor