Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alergători din peste 35 de ţări, la Maratonul Bucureşti

Publicat in Pro Sport, joi 3 octombrie 2013 ·

Alergători din peste 35 de ţări, printre care 15 atleţi din elita internaţională, vor participa, sâmbătă şi duminică, la cursele din cadrul celei de-a şasea ediţii a Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, au anunţat joi, într-o conferinţă de presă, organizatorii competiţiei.

La cele şapte curse din cadrul competiţiei, organizatorii vor oferi peste 150 de premii, dintre care 40 în sume de bani.

Sâmbătă va avea loc Cursa Copiilor, cu startul pe categorii de vârstă, începând cu ora 10.30, din Piaţa Constituţiei.

O noutate a ediţiei din acest an o reprezintă cursa "Jogging în scutece", la care părinţii vor alerga pe dintanţa de 800 de metri, împingând căruciorul copilului, cu vârste între 6 luni şi patru ani. Pentru a preveni accidentările, organizatorii au decis ca la această cursă să nu premieze viteza concurenţilor, premiile fiind oferite prin tragere la sorţi.

Cursele scaunelor cu rotile, de maraton, semimaraton, maraton ştafetă şi cursa populară vor avea loc duminică, începând cu ora 8.50.

Duminică, Federaţia Română de Atletism organizează, în cadrul Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, Campionatul Naţional de maraton, Seniori, Tineret şi Juniori, atât la masculin cât şi la feminin, precum şi Campionatul Naţional de maraton pentru veterani, competiţii la care şi-au anunţat prezenţa 600 de sportivi.

Preşedintele Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, Valeria Răcilă van Groningen, a precizat faptul că traficul va fi închis sâmbătă, între orele 8.00 şi 14.00, pe Bulevardul Unirii, între Piaţa Constituţiei şi intersecţia cu Bulevradul Regina Maria, pe ambele sensuri, iar duminică, circulaţia va fi resticţionată între orele 6.30 şi 16.00 pe rutele: Piaţa Constituţiei, Bd. Libertăţii între Piaţa George Coşbuc şi Splaiul Independenţei, Bulevardul Unirii, Bulevardul Decebal, Bulevardul Basarbia de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum o ora
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

Sebastian Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante / Proiectul Mintia este în grafic

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante. El precizează că Proiectul Mintia este în

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 4 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 2 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

Parlamentul Serbiei a validat demisia premierului Milos Vucevic / În ce condiții pot fi organizate alegeri anticipate

HotNews acum 2 ore
Parlamentul Serbiei a validat miercuri demisia prim-ministrului Milos Vucevic, declanșând un termen de 30 de zile pentru formarea unui nou guvern sau convocarea de alegeri anticipate, notează Reuters. Milos Vucevic, lider al Partidului Progresist Sâ

Marian Vanghelie scapă de condamnarea de 11 ani în dosarul mitei de 30 milioane euro / Zece ani de procese și zece judecători, până la prescrierea faptelor

HotNews acum 6 ore
Fostul primar al Sectorului 5 a scăpat de condamnarea de 11 ani și 8 luni de închisoare primită la instanța de fond, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani, după ce Curtea de Apel București a dispus mierc

Crin Antonescu: Astăzi, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori Nicuşor Dan. Orice vot de la alegătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicuşor Dan, Ponta nu poate ajunge în finală

News.ro acum 5 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare, Antonescu, a declarat miercuri că astăzi, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori el ori Nicuşor Dan şi orice vot de la alegătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicuşor Dan, pentr

Oţelul Galaţi anunţă despărţirea de tehnicianul Ovidiu Burcă

News.ro acum 3 ore
Clubul Oţelul Galaţi a anunţat, miercuri, că s-a despărţit de tehnicianul Ovidiu Burcă. “SC Oţelul Galaţi şi antrenorul Ovidiu Burcă au reziliat astăzi de comun acord contractul scadent în vara acestui an şi care putea fi prelungit până în iunie 202

Vremea

București
acum

mie.

-0°/8°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

mie.

-0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/7°
joi

-0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/14°